Corul mimico – gestual „Anghelos”, al Asociaţiei Vasiliada, format din elevi cu deficienţe de auz şi vorbire ai Şcolii Speciale „Sfântul Vasile” din Craiova, a participat duminică seara, alături de Paula Seling, la un concert special prilejuit de Sfintele Sărbători de Paşte. Evenimentul a avut loc în Sala Radio România din Bucureşti, începând cu ora 19.00. Cu această ocazie, copiii, coordonaţi de părintele Adrian Stănulică, preşedintele Asociaţiei Vasiliada, ONG patronat de Mitropolia Olteniei, au transmis în limbaj mimico – gestual cântări religioase interpretate de Paula Seling. Corul a fost aplaudat îndelung de cei prezenţi în sală, reuşind să câştige simpatia publicului şi să atragă cuvinte de apreciere din partea îndrăgitei cântăreţe Paula Seling. „Este o bucurie ca de fiecare dată să fiu alături de aceşti copii deosebiţi şi m-am bucurat în aceeaşi măsură să văd că lucrurile pe care le fac împreună cu Asociaţia Vasiliada pot să ajute atâţia oameni. Cântecele religioase interpretate în această seară au fost incluse pe un CD iar acest album, în forma lui ca CD, l-am dăruit lor pentru a folosi fondurile în cadrul asociaţiei, în folosul celor aflaţi în nevoie”, a precizat Paula Seling.
Părintele Stănulică a subliniat realizările aduse de această colaborare şi mulţumirea că an de an, Paula Seling sprijină Asociaţia Vasiliada prin participarea la concertul caritabil „ColinDar cu Paula Seling”. „Este o mare mulţumire că de aceste sărbători putem aduce lumină în sufletele oamenilor prin aceste frumoase cântări, rod al colaborării noastre cu doamna Paula Seling, o colaborare care, iată, a devenit tradiţie, având în vedere că sunt deja şapte ani de când ne străduim împreună să demonstrăm oamenilor că aceşti copii ai Şcolii Speciale „Sfântul Vasile” au multe de oferit”, a adăugat părintele Adrian Stănulică, preşedintele Asociaţiei Vasiliada.
(Gabriela Popescu)