Sfântul Cuvios Antonie s-a născut într-un sat din judeţul Vâlcea. De tânăr a fost tuns călugăr la Schitul Iezerul-Vâlcea, un schit retras, primind numele Antonie. Apoi, sporind în rugăciune şi smerenie, cu binecuvântarea egumenului, s-a retras la viaţă pustnicească în Muntele Iezerul din apropiere, prin anul 1690. Neavând un lăcaş propriu de rugăciune, Cuviosul Antonie a luat binecuvântare şi a săpat singur cu mâinile sale un mic paraclis în stâncă, lucrând trei ani de zile. Apoi, Episcopul Ilarion de la Râmnicu-Vâlcea l-a sfinţit. Pentru viaţa sa curată, Cuviosul a primit de la Dumnezeu darul mai-înainte-vederii şi al vindecării. În scurt timp, numele lui a ajuns vestit chiar şi dincolo de Carpaţi, în Transilvania. După 28 ani de aspră nevoinţă, Cuviosul Antonie a plecat la Domnul, în anul 1719, iar trupul său a fost înmormântat de egumenul Schitului Iezerul, împreună cu obştea mănăstirii, lângă uşa paraclisului săpat de el. Până astăzi se păstrează chilia Cuviosului, cunoscută sub numele de „Peştera Sfântului Antonie”, dar şi micul paraclis săpat în piatră.
În şedinţa din 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea mai multor sfinţi români, printre care şi Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul-Vâlcea, cu data de prăznuire la 23 noiembrie. Proclamarea oficială a canonizării acestora a avut loc la 21 iunie 1992.
Astăzi, 23 noiembrie 2012, în ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Antonie de la Iezer, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, va oficia Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, la Mănăstirea Iezer, care îşi sărbătoreşte cu acest prilej Ocrotitorul.