În prima Duminică de după praznicul Înălţării Sfintei Cruci, Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia Roşia de Jos, Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj. Cu acest prilej, a fost resfinţită Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din satul Ruget şi a fost săvârşită Sfânta Liturghie în sobor de preoţi şi diaconi.
Peste două sute de credincioşi din Parohia Roşia de Jos au participat la resfinţirea Bisericii „Sfânta Parascheva”, din filia Ruget. Sărbătoarea a început din seara zilei de sâmbătă, 15 septembrie, prin slujba Vecerniei unită cu Litia. A doua zi, în prima Duminică de după sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, preoţii slujitori şi credincioşii au primit în mijlocul lor pe IPS Părinte Irineu, care a resfinţit sfântul locaş de închinare şi a săvârşit Sfânta Liturghie.
În cuvântul de învăţătură rostit la final, IPS Irineu a tâlcuit semnificaţia textului pericopei evanghelice, despre „Luarea Crucii şi urmarea lui Hristos” (Marcu 8, 34-38; 9, 1). În acest context, Mitropolitul Olteniei a arătat că fiecare creştin îşi poartă conştient povara propriei existenţe pământeşti, împlinind în mod liber îndemnul Mântuitorului Hristos de a-L urma spre dobândirea vieţii veşnice. „Mântuitorul Hristos ne pune astăzi în faţă o dorinţă: «Dacă cineva doreşte să vină după Mine …». Acesta este semnul distinctiv pentru omul înţelept şi raţional care vrea să facă ceva cu propria viaţă. De multe ori, Domnul i-a întrebat pe cei care au venit la El, dacă vor să dobândească vindecarea şi numai cei care doreau cu adevărat aceasta se făceau sănătoşi. Aşadar, dacă cineva doreşte să vină după Mântuitorul Hristos trebuie mai întâi să se lepede de sine, să-şi asume propria cruce şi să-I urmeze Lui. Dar ce înseamnă oare această lepădare de sine? Ea se referă în primul rând la mândrie, la dorinţele păcătoase, la voinţa noastră tulburată de patimi şi de grijile lumeşti. Trebuie să ne apropiem de Dumnezeu, pentru că numai aşa putem moşteni Împărăţia Cerurilor. Ridicarea crucii, despre care aminteşte Domnul, reprezintă bucuroasa primire a ceea ce este bun şi folositor pentru mântuirea noastră. Unora le dă Dumnezeu suferinţă, altora osteneală, altora le dă dorinţa de a ajunge cât mai sus în Împărăţia Cerurilor. Fiecare îmbracă însă haina ostenelilor şi a nevoinţelor, însetând, încă din viaţa pământească, după desăvârşita împărtăşire cu Mântuitorul Hristos în Împărăţia Cerurilor”, a spus IPS Părinte Mitropolit.
La final, Inalt Preasfinţia Sa i-a felicitat pe cei care s-au ostenit cu ridicarea şi înfrumuseţarea sfântului locaş de închinare şi a acordat Gramate de mulţumire şi apreciere persoanelor care s-au implicat în mod deosebit în realizarea acestei sfinte lucrări. De asemenea, la propunerea părintelui protopop Iulian Mărgineanu, protoiereu al Protopopiatului Târgu-Cărbuneşti, preotul Narcis Alin Sandală, parohul Parohiei Roşia de Jos, a primit rangul bisericesc de sachelar.
Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din satul Ruget a fost ridicată în perioada 1996-2000, cu sprijinul credincioşilor din localitate, în ultimii ani realizându-se pictura interioară şi exterioară.
(Diac. Ioniţă Apostolache)