MSN

27.12.2010 – Ţinutul Olteniei, izvorul tradiţiilor şi obiceiurilor de Crăciun. „Câte bordeie, atâtea obiceie/ -uri …”

 

Obiceiuri şi tradiţii de Ignat din oraşul Dăbuleni, judeţul Dolj.

 

Sărbătoarea Naşterii Domnului este momentul dezvăluirii unor reminiscenţe ale tradiţiilor şi obiceiurilor, respectate cu sfinţenie în Oltenia de altădată. Datinile şi obiceiurile populare abundă la sfârşitul lunii decembrie, trecând pragul Anului Nou, până aproape de Bobotează şi praznicul Sfântului Ioan Botezătorul.

 Rătăcind pe cărările aducerii-aminte, ne trec pe dinainte crâmpeie din minunata copilărie, cu mirosul aromat al cozonacilor, al cetinei de brad, sub lumina licărind a făcliei de ceară.  La geam se aud urările colindătorilor, vestind naşterea pruncului Iisus în ieslea din Betleem. Toate aceste obiceiuri şi tradiţii îi strâng laolaltă pe cei mari şi pe cei mici, în prag de sfântă şi binecuvântată sărbătoare: Naşterea Domnului.

Sărbătorile Crăciunului se întind între 24 decembrie şi 7 ianuarie, având un repertoriu bogat: colindele propriu-zise, colindele de copii (urările de belşug şi recoltă bogată) cu pluguşorul şi cu buhaiul, urarea cu sorcova, zorile (urare făcută în zorii zilei de Crăciun şi Anul Nou), jocurile cu măşti, cântecele de stea, irozii, precum şi alte obiceiuri prilejuite de tăiatul porcului, datul la grindă sau alungarea duhurilor rele în anul următor.

Reînvierea obiceiului străvechi al colindelor

Din Bucovina şi până în Oltenia, din Dobrogea şi până în Banat, obiceiul popular al colindelor trăieşte intens chiar şi astăzi. Din Ajunul Crăciunului şi până în ziua de Anul Nou, colindătorii pornesc în alai, oprindu-se la casele oamenilor pentru a le vesti Naşterea Domnului şi a le face urări de sănătate şi belşug. În Oltenia, în majoritatea regiunilor, colindatul tradiţional se exercită prin intermediul unui grup, denumit frecvent „ceată”. Cetele se diferenţiază în raport de componenţa şi modul lor de organizare: ceata tinerilor necăsătoriţi, ceata alcătuită din flăcăi şi maturi, ceata feminină. Cea mai cunoscută şi bine structurată este ceata flăcăilor.

Colindatul se face în Ajunul Crăciunului, seara. În general, cetele sunt formate din copii de la 6 până la 15 ani, majoritatea băieţi (în tradiţia oltenească, fetele merg mai rar la colindat). Aceştia nu au urări lungi şi, de obicei, colindă „cu Steaua” sau cu „Moş Ajunul”. De la gazde primesc bani şi colindeţi: covrigi, colăcei, mere, nuci, iar uneori şi un pahărel de vin. Adesea, băieţii poartă cu ei o sticluţă cu parfum (sau făină de grâu) şi stropesc fata cu care şi-ar dori să fie tot anul următor. În dimineaţa de Crăciun, umblă cu colindatul copiii mai mici.

În spaţiul etnografic oltenesc, în fiecare gospodărie se pregătesc „colindele” – nişte beţe de alun curăţate de coajă. Acestea se taie înainte de Ignat, se pun la uscat până în seara zilei de Ajun (23 decembrie) şi se ornamentează prin afumare cu romburi albe şi negre, dispuse alternativ. Ele reprezintă opoziţia dintre lumină şi întuneric, viaţă şi moarte. Seara, femeia aprinde atâtea lumânări câte „colinde” are şi tot atâţia colaci sunt pregătiţi. În dimineaţa zilei de Ajun, „colindele” se înfig în morminte de către copii, ca liant între „lumea cu dor” şi cea „fără dor”.  

  Obiceiuri din bătrâni, neştirbite de modernitate

Tradiţia românească nealterată se mai păstrează în multe regiuni ale Olteniei. Astfel, porcul este sacrificat cu câteva zile înaintea Crăciunului, mai precis de Ignat, pe 20 decembrie. Încă de dimineaţă, sătenii îşi pregătesc cele necesare pentru tăierea şi pregătirea preparatelor din carne de porc. Deşi e agitaţie mare, cei mai fericiţi sunt copiii, căci ei vor fi urcaţi pe porcul gata pârlit şi curăţat, pentru a fi voioşi tot anul. În unele sate, ei sunt însemnaţi, pe frunte, cu sângele animalului, în semnul crucii, pentru a fi feriţi de boli de-a lungul anului următor. Chiar înainte de se începe lucrul, animalul sacrificat este însemnat cu o tăietură în formă de cruce la frunte şi pe spate, zicându-se: „În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin!”. Preparatele din carne de porc cunosc o mare diversitate de la o zonă la alta, atât ca denumire, dar şi ca mod de preparare.

În multe sate româneşti, în seara de Crăciun se ung cu usturoi vitele şi grajdurile, pentru a le feri de duhurile necurate. Usturoiul se pune între coarne, pe frunte, pe spate, făcându-li-se vitelor semnul sfintei crucii. În dimineaţa de Crăciun e bine să ne spălăm pe faţă cu apă curgătoare, în care punem şi o monedă de argint, pentru ca tot anul să fim curaţi ca argintul, feriţi de bube şi beteşuguri.

 Femeia care face colacii pentru Crăciun, se duce în grădină cu mâinile pline de aluat şi zice către fiecare pom aşa: „Măr (păr, prun, etc.), astfel de rodnic să fii cum stă aluatul pe mâinile mele”. După ce au fost pregătiţi, colacii se împart în dimineaţa zilei de Crăciun, înainte de plecarea la biserică. Cea mai vârstnică din casă ia un colac, o lumânare şi o „colindă”, zahăr, bomboane, nuci şi dă pomană membrilor familiei, numind câte un înaintaş trecut la Domnul. Apoi, cei mici pleacă la colindat, iar cei mari la biserică. Fiind mare sărbătoare de Crăciun, în anumite localităţi, vinul nu se bea cu orice pahar, ci cu „paharul de zile mari”. Este de reperat expresia derivată din obicei: „Daţi-mi paharul Crăciunului”. Acest pahar se dă mai întâi preotului când vine cu Crăciunul (icoana Naşterii Domnului), apoi beau şi oaspeţii. Paharul este ornamentat cu desene, reprezentând pâinea şi viţa de vie.

Obiceiul uratului de Anul Nou, dus mai departe în Oltenia de copii.

Obiceiuri de Anul Nou, în Oltenia

În Ajunul Anului Nou, se strâng cete de copii care merg cu Pluguşorul. Ei urează un An Nou cu belşug în case: „Iarna grea, omătul mare/ Semne bune anul are,/ Semne bune de belşug/ Pentru brazda de sub plug”. În Pluguşor, aratul înseamnă răspândirea Cuvântului lui Hristos. Ceata, formată numai din băieţi, are în dotare clopote, bici, buhai. O secvenţă aparte în desfăşurarea Pluguşorului o reprezintă însămânţarea, simbol al parabolei Semănătorului. Un alt obicei înrădăcinat în Oltenia, pe 1 Ianuarie, este primirea nepoţilor la moaşă şi datul la grindă. Moaşa pune bani într-un colac sau covrig împletit, apoi, cu covrigul pe cap, ridică de trei ori pruncul spre răsărit, cu urări de sănătate şi belşug. Copiii mai măricei cântă „Sorcova”, primind apoi răsplata cuvenită. Să amintim şi alte tradiţii frumoase care au pătruns în spaţiul românesc şi care fac deliciu mai ales copiilor: decorarea bradului sau venirea lui Moş Crăciun la copiii cuminţi.

Se spune că, pe vremuri, oamenii făceau multe răutăţi pentru că-L uitaseră pe Dumnezeu. Pentru a-i scăpa de păcate, Dumnezeu a lăsat colindele şi celelalte tradiţii ca, în fiecare an, de Crăciun, numele cel sfânt al Domnului să ajungă la urechile oamenilor şi astfel să uite de răutăţi.

                  Marinela Porneală

Sursa:http://www.ziarullumina.ro/articole;1472;1;50233;0;Cate-bordeie-atatea-obiceie….html