MSN

04.01.2012 – Sărbătorile lunii ianuarie

 

Prima lună a anului, cunoscută în popor şi cu numele de „Gerar”, este bogată în sărbători creştin ortodoxe. La 1 ianuarie, Biserica a prăznuit Tăierea împrejur cea după trup a Domnului. Tot în prima zi a anului a fost cinstit Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei..

Botezul Domnului (Boboteaza), este sărbătorit ca în fiecare an, la 6 ianuarie. În toate locaşurile de cult creştin ortodoxe, cu ocazia marelui Praznic al Epifaniei, se săvârşeşte Slujba Aghesmei Mari. Slujba sfinţirii apei se poate face atât în Ajun, cât şi în dimineaţa zilei de Bobotează şi aminteşte de momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos a fost botezat în apele Iordanului. La 7 ianuarie, în Biserica Ortodoxă se face pomenirea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului.

Pe 10 ianuarie, în calendar este pomenit Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti. Sfântul este prăznuit în mod deosebit în judeţul Bacău, dar şi în Capitală, o parte din moaştele sale aflându-se la Mănăstirea „Christiana”.

 

În fiecare an, pe 12 ianuarie, la Catedrala mitropolitană „Sfântul Dumitru” din Craiova este cinstită în mod deosebit Sfânta Muceniţă Tatiana diaconiţa, al cărei cinstit cap se află în acest sfânt locaş.

 

Cuviosul Antonie cel Mare, ocrotitor al multor lăcaşuri de cult din ţara noastră, este cinstit la 17 ianuarie. Pe 21 ianuarie este pomenit Cuviosul Maxim Mărturisitorul, iar pe 25 ianuarie, Sfântul Ierarh Grigorie Teologul, ocrotitor şi al Seminarului Teologic din Craiova.

În penultima zi a lunii ianuarie, Biserica noastră face pomenirea Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, zi în care toate instituţiile de învăţământ teologic ortodoxe îşi vor sărbători ocrotitorii.