MSN

26.12.2011 – Naşterea Domnului prăznuită la Catedrala mitropolitană din Craiova

 

  

 

În ziua slăvitului Praznic al Naşterii Domnului, la Catedrala mitropolitană „Sfântul Dumitru” din Craiova, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

       Câteva sute de credincioşi au ales să cinstească marea bucurie a Naşterii Domnului prin participarea la Sfânta Liturghie arhierească, oficiată în acest sfânt locaş a cărui istorie se împleteşte până la contopire cu cea a municipiului de pe malul Jiului. La finalul slujbei religioase, părintele diacon Gheorghe Irimia a dat citire Pastoralei de Crăciun, adresată de Mitropolitul Olteniei clerului, cinului monahal şi credincioşilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Craiovei.

       În cuvântul rostit cu acest prilej, IPS Irineu i-a îndemnat pe cei prezenţi să primească cu bucurie binecuvântarea Naşterii Domnului Hristos şi să nu se depărteze niciodată de la învăţătura Sfintei noastre Biserici. „Prin Naşterea Domnului Hristos suntem chemaţi să fim împreună locuitori cu sfinţii, să fim laolaltă cu îngerii, să fim cu adevărat în apropierea Tatălui Ceresc care şi-a trimis Unicul Fiu în lume să ne mântuiască. Dumnezeu a grăit părinţilor noştri în multe feluri şi în multe chipuri prin patriarhi şi prooroci, iar în zilele cele mai de pe urmă, aşa cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel, ni l-a descoperit nouă pe însuşi Fiul Său în care a unit veacurile, pentru ca ele să fie sfinţite (Evrei 1, 1-2). De la Naşterea Domnului, numărăm anii mântuirii şi ai împăcării noastre cu Dumnezeu. Aşadar, în această zi sfântă, atât de mult pregătită prin post şi rugăciune, prin colinde şi cântări care au prevestit venirea Domnului Hristos, iată-ne intraţi în bucuria dumnezeiască a Praznicului Naşterii Mântuitorului nostru”, a conchis IPS Părinte Mitropolit.