Cu prilejul cinstirii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, zeci de credincioși din Parohia Boroșteni, Protopopiatul Târgu-Jiu Nord, au venit să participe la sfintele slujbe, prăznuind totodată și hramul satului în ziua de duminică, 14 octombrie 2019. După Sfânta Liturghie, părintele paroh Băloi Grigore Cosmin le-a vorbit celor prezenți despre viața Cuvioasei Parascheva și i-a îndemnat să aducă rodnice rugăciuni acesteia, avându-o drept exemplu de urmat. Părintele paroh a evidențiat importanța cinstirii hramului bisericii și al satului și i-a rugat ca în fiecare an, de hramul Sf. Cuv. Parascheva, să fie prezenți la Sf. Liturghie și la agapa frățească.
De asemenea, în cadrul Proiectului „Bunicii comunității”, realizat prin fonduri europene, cu ajutorul Primăriei Peștișani, în parteneriat cu Parohia Boroșteni, bunicuțele din sat au preparat prăjituri tradiționale care au fost servite în cadrul agapei frățești. La sfârșitul mesei, doamna preoteasă Băloi Simona-Elena, cadru didactic de Religie, a mulțumit tuturor celor implicați și i-a îndemnat pe toți cei prezenți să păstreze vii tradițiile și obiceiurile primite de la înaintașii noștri, cum ar fi purtarea și conservarea portului tradițional autentic, coacerea cozonacului etc.
(Doru Marcu)