Elevii Liceuluui Teoretic „Mihai Viteazul” din municipiul Băilești au fost implicați în această perioadă în mai multe activități specifice sărbătorilor de iarnă. Astfel, Corul „Oltenașii” și ansamblul folcloric „Româncuțele” din cadrul Liceului Teoretic i-au colindat pe reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Dolj și ai Prefecturii Dolj. Totodată, corul „Oltenașii”, pregătit de doamna prof. Cristina Giuvelescu și ansamblul folcloric „Româncuțele”, pregătit de doamnele prof.Emilia Pistrițu, prof. Luminița Urziceanu și prof. Mirela Matara, au prezentat un program de colinde și dansuri populare la Primăria Băilești. În cadrul Liceului, mai multe grupuri de elevi au colindat cadrele didactice ale unității de învățământ și au prezentat o scenetă specifică acestei perioade, sub îndrumarea profesorilor de muzică și de religie, prof. Marioara Popescu. Sărbătorile de iarnă au fost întâmpinate de asemenea cu acțiunea caritabilă „De la inimă la inimă”. Sub sloganul „Fă rai din ce ai”, elevii Liceului „Mihai Viteazul” și familiile acestora s-au implicat pentru ajutorarea mai multor copii care provin din familii aflate în dificultate. Acțiunea s-a desfășurat sub coordonarea Comisiei SNAC, profesor Matara Mirela, precum si a domnilor diriginți.
Gabriela Firu