MSN

20.12.2018 – Hirotesie de duhovnici în Arhiepiscopia Craiovei

În data de 19 decembrie 2018, Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei a hirotesit noi duhovnici în Arhiepiscopia Craiovei. Preoții care au primit această responsabilitate sunt următorii: pr. Ciulică Emilian Nicolae, pr. Filip Cosmin Daniel, pr. Croitoru Ilie Cristian, pr. Bița Ionuț Alexandru pr. Gogoșanu Adrian, pr. Badea Alexandru Nicolae și pr. Tudor Lucian Nicolae.

În cuvântul de îndrumare, ÎPS Părinte Mitropolit Irineu a vorbit despre chemarea preoțească ca cinste, dar și de responsabilitatea ca duhovnic. În Trupul Tainic al Domnului Hristos, care este Biserica, preoții sunt încheieturile de care depinde mobilitatea  acestuia. „Parohia este Biserica noastră, este locul în care noi slujim Mânuitorului Hristos, slujim oamenilor, și îi ducem pe credincioși înaintea Preasfintei Treimi. Acest lucru este o responsabilitate enorm de mare pentru un preot. Nu suntem numai simpli funcționari într-o parohie, ci suntem mai ales păstori sufletești, responsabili pentru sufletele și trupurile credincioșilor. Responsabilitatea pentru suflete este atât de mare încât dacă unul dintre cei păstoriți nu se mântuiește, nici voi ca preoți nu vă mântuiți”.

Mai departe, ÎPS Irineu a vorbit despre Taina Sfintei Spovedanii, care nu este altceva decât o continuare a Tainei Botezului. Așa cum folosim apa naturală pentru a ne curății trupurile, la fel folosim Spovedania pentru a ne curăța sufletele. Sau așa cum se folosește o plantă de mâna grădinarului care o curăță de părțile uscate sau de burienile de pe lângă ea, la fel și duhovnicul se folosește de Taina Spovedaniei pentru a curăța și îndrepta sufletele celor păstoriți.

În ceea ce privește iscusința de bun duhovnic, Părintele Mitropolit a atras atenția asupra faptului că și preoți au nevoie la rândul lor de duhovnici. Cu alte cuvinte, duhovnicia este înțeleapta sfătuire. De asemenea, i-a îndemnat Pe cei prezenți să nu ezite să se consulte în problemele pastorale delicate cu Înaltpreasfinția Sa. Iar atunci când oamenii vin către scaunul spovedaniei să fie cu îndrăzneală și cu curaj pentru a vindeca bolile sufletești. „Trebuie să stați de vorbă cu oamenii. Un duhovnic face enorm de mult pentru parohia sa la Taina Sfintei Spovedanii. Acolo stă de vorbă cu omul, cu răbdare, așa cum îl ascultă doctorul pe pacient, adică nu se grăbește ca să dea un diagnostic greșit. Voi, duhovnicii, nu trebuie să vă grăbiți ca să îl îndepărtați pe credincios fără ca el să fie curățit de păcat”.

Pentru a conștientiza responsabilitatea duhovniciei, ÎPS Irineu le-a spus preoților hirotesiți că mântuirea fiecăruia dintre ei depinde de ultimul credincios din parohie nemântuit, care a murit, din neatenție sau din rea voință, nespovedit și neîmpărtășit. Cu atât mai mult, în perioada posturilor preotul trebuie să se intereseze de parcursul duhovnicesc al păstoriților, să-i pomenească mereu în rugăciune la sfintele slujbe și să fie aproape de viețile lor.

La final, Părintele Mitropolit Irineu a dăruit preoților hirotesiți câte un Molitfelnic și câte o Sfântă Cruce de binecuvântare, pentru viitoarea activitate misionară de duhovnici. La slujba de hirotesie întru duhovnic a participat și părintele Adrian Trifu, consilier administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Craiovei.


(Prof. Doru Marcu)