Din punct de vedere liturgic, ultima duminică dinaintea praznicului împărătesc al Cincizecimii sau al Pogorârii Duhului Sfânt este dedicată prăznuirii Părinților Bisericii care au participat la Sinodul I Ecumenic din anul 325. La acel moment, în Niceea, Biserica creștină a formulat ca îndreptar al credinței primele 8 articole ale Simbolului de Credință, numit și Simbolul Niceo-Constantinopolitan. În această zi, pericopa evanghelică este preluată din Sfânta Evanghelie după Ioan 17, 1-13, unde este relatată Rugăciunea lui Iisus Hristos către Tatăl cel ceresc.
În această zi de prăznuire, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Romanești, Filia Botorogi, din Protoieria Târgu-Jiu Sud, județul Gorj. Biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a fost împodobită pentru slujba de resfințire, oficiată cu prilejul acestei vizite pastorale.
În cuvântul de învățătură, ÎPS Irineu a ținut să pună la inimile credincioșilor învățătura ortodoxă despre ceea ce înțelegem prin termenul de „Biserică”. Cuvântul provine din limba latină și înseamnă Casa Împăratului. În Biserică suntem mărturisitori ai lui Hristos Domnul, Cel care va mărturisi înaintea Tatălui ceresc despre jertfa noastră. Dar pentru a fi membri activi ai Trupului tainic al lui Hristos trebuie să ne curățim sufletul și trupul prin apa Sfintei Spovedanii. Împărtășirea cu Hristos euharistic ne face deja cetățeni ai Împărăției Tatălui. Dacă în Rugăciunea Domnească ne rugăm Tatălui să se facă voia Sa, în mod evident că Acesta dorește să ne dăruiască din bunătățile sale pământești și cerești. În Biserică și în lumea aceasta suntem într-o etapă de pregătire, ca într-o corabie care trebuie să ajungă la destinație, suntem deja pe drumul veșniciei.
La final, ÎPS Irineu a ținut să mulțumească oficialităților locale din partea Consiliului Local al Primăriei Dănești pentru implicarea în activitatea de renovare a Bisericii, iar părintele paroh Cristian Daniel Florea a primit gradul onorific de iconom.
Prof. Doru Marcu