Marţi, 30 ianuarie, de praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va săvârşi Sfânta Liturghie la Paraclisul mitropolitan “Maica Domnului-Dudu” din Craiova, împreună cu ierarhii din Sinodul mitropolitan şi părinţi profesori de la Facultatea de Teologie din Craiova care îşi sărbătoreşte hramul.
Vor sluji alături de Mitropolitul Olteniei: Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei şi Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor. După Sfânta Liturghie, în jurul orei 12.30, manifestările dedicate Sfinţilor Trei Ierarhi vor continua în sala “Mitropolit Nestor Vornicescu” din noul sediu al Facultăţii de Teologie din str. Brestei, nr. 24, cu o întrunire festivă în cadrul căreia va fi omagiată personalitatea, viaţa şi opera Sfinţilor Trei Ierarhi, vor fi prezentate rezultatele obţinute şi proiectele de viitor ale Facultăţii de Teologie din Craiova, iar Corul Facultăţii va susţine un concert de muzică religioasă.
Preot Gheorghe Cioiu