Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Mântuleasa din Craiova a găzduit cu prilejul celui de al doilea hram mai multe activităţi catehetice. Astfel, sâmbătă, 25 noiembrie, de praznicul Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, mai mulţi elevi de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova au luat parte la sărbătoarea parohiei, fiind premiaţi pentru rezultatele bune la învăţătură.
Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina a adus şi anul acesta daruri pentru cei mai sârguincioşi elevi din Parohia „Maica Domnului” – Mântuleasa din Craiova. Ocrotitoarea sfântului locaş de închinare a fost cinstită mai întâi la Sfânta şi Dumnezasca Liturghie, la care au luat parte şi un grup de tineri de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, coordonaţi de prof. Mihaela Oatu, cadru didactic titular pe disciplina Religie. Dragostea elevilor pentru sfintele slujbe şi implicarea lor în activităţile catehetice parohiale au fost răsplătite cu daruri, primite din partea părinţilor slujitori.
Premierea a avut loc la finele Slujbei Euharistice, în faţa celor peste o sută de credincioşi prezenţi la rugăciune. „Sfânta Muceniţă Ecaterina a adus şi anul acesta daruri pentru cei mai silitori elevi, cu dragoste de biserică şi de rugăciune. Este o frumoasă tradiţie să dăruim şi, pe de altă parte, să primim mulţumirea şi dragostea celor ce ne trec pragul. Între aceştia s-au numărat astăzi, în ziua de cinstire a ocrotitoarei noastre duhovniceşti, şi elevii Colegiului Naţional Fraţii Buzeşti, pe care îi avem mai tot timpul alături în activităţile pe care le organizăm. Însoţiţi de profesoara de religie Mihaela Oatu, apropiată a Parohiei Mântuleasa, tinerii au transmis mesajul lor de dragoste faţă de valorile şi tradiţia creştină”, a spus pr. Constantin Reşceanu, preot paroh la Biserica „Maica Domnului” – Mântuleasa.
Locaş de închinare monument istoric
Biserica cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfânta Ecaterina” – Mântuleasa din Craiova se numără printre locaşurile de închinare cu veche tradiţie în urbe. A fost ridicată în jurul anului 1790, având o formă arhitecturală tipic muntenească. Sfântul lăcaş a fost construit pe fundaţiile unei biserici de lemn mult mai veche pe care istoricii o datează în jurul anilor 1680, fiind ctitorită de către Despina Doamna. A fost restaurată integral la sfârşitul secolului al XIX-lea, când au fost adăugate turnurile de la intrare şi a căpătat stilul arhitectural neoclasic, pictura fiind realizată de către cunoscutul pictor Costache Petrescu. Biserica Mântuleasa este declarată monument istoric din anul 2004. În anul 2013, cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu, Biserica Mântuleasa a fost restaurată integral şi resfinţită la data de 3 noiembrie.
Printre slujitorii bisericii care au marcat istoria Bisericii Mântuleasa amintim pe preotul Ilie Dumitrescu, cel care a refăcut biserica în secolul XX, pr. Dimitrie Ciuciu, care a avut de suferit din cauza prigoanei comuniste, şi pe pr. prof. Alexie Buzera, cunoscut profesor de muzică bisericească. Astăzi la Sfântul Altar al bisericii slujesc: pr. paroh Constantin Reşceanu, pr. lect. dr. Ion Reşceanu şi pr. conf. dr. Adrian Boldişor.
Pr. Ioniţă Apostolache