
Preoții din Protoieria Craiova Sud s-au întâlnit astăzi, în sala de festivităţi a Căminului „Renaşterea” din Craiova, cu ocazia conferinţei pastorale de primăvară. Tema întâlnirii a fost „Taina Sfântului Botez – începutul mântuirii noastre”. Evenimentul a debutat cu Sfânta Liturghie, săvârşită la Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova de un sobor de preoţi, în frunte cu părintele protoiereu, Florin Bonea.

Activitatea s-a desfăşurat în prezența Înalt Preasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. După strigarea apelului nominal, preotul Gheorghe Brad, de la Parohia „Sfântul Ierarh Petru Movilă” din Craiova, a susţinut o prelegere despre Taina Sfântului Botez. În cadrul dezbaterilor în plen, preoţii participanţi au avut ocazia să aducă completări la subiectul prezentat.
În cuvântul său, IPS Părinte Mitropolit Irineu a accentuat aspectul soteriologic al Tainei Sfântului Botez: „Sfântul Apostol Pavel spune foarte clar că «De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu» (Ioan 3, 5). Ştim cu toţii că jertfa Mântuitorului Iisus Hristos a avut putere şi extindere asupra întregului neam omenesc. Cu toate acestea, participarea noastră la rodul Crucii, nu se poate face decât prin Taina Sfântului Botez. Astfel arătăm că Mântuitorul este prezent în mijlocul nostru până la sfârşitul veacului. El ia chip în noi şi rămâne în sufletul noastru, întipărindu-Se ca o efigie sfântă şi pecetluidu-Se prin apa Botezului în perspectiva vieţii celei veşnice”.
La finalul conferinţei, părintele protoiereu Bonea i-a prezentat pe preoţii nou veniţi în protopopiat. Astfel, preoţii Adrian Ivan şi Emilian Tuţă au fost numiţi pe seama Parohiei „Ungureni”, în oraşul Craiova, părintele Cristian Nistorescu – la Parohia craioveană „Sfântul Calinic”, părintele Florin Mihail – la Parohia Romaneşti şi părintele Adrian Ţăpuş – la Parohia Leu II.