Salba sărbătorilor de iarnă a fost împodobită în Mitropolia Olteniei de prăznuirea Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului. Cu acest pilej, au fost săvârşite Sfinte Liturghii Arhiereşti în Târgu Jiu, Râmnicu Vâlcea sau Turnu Severin.
De praznicul Sfântului Ioan Botezătorul, de sâmbătă, 7 ianuarie, IPS Părinte Mitropolit Irineu a săvârşit Sfânta Liturghie la Altarul Bisericii „Sfinţii Împăraţi” din Târgu Jiu. Cu acest prilej a fost săvârşită şi hirotonia întru preot a diaconului Grigore Georgian Bugiugan, pe seama Parohiei Mischii, Protoieria Târgu Jiu Nord.
„Sfântul Ioan Botezătorul este cel care arată Calea Domnului”
În cuvântul său de aleasă învățătură, IPS Părinte a amintit că numele Sfântului Ioan Botezătorul este foarte prezent în tradiţia poporului nostru, fiind folosit de la domnitori până la oamenii simpli. „Toți au luat numele Sfântului Ioan, pentru că el este «mergătorul înainte» al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este cel care poartă făclia, vestitorul, crainicul, este cel care arată Calea Domnului. Şi dacă este atât de important pentru Mântuitorul Hristos, pentru Sfânta noastră Biserică, cu atât mai important trebuie să fie pentru viața noastră. Așadar, ori de câte ori îl rugăm, Sfântul Ioan Botezătoul ne va fi ajutor și mijlocitor, pentru că a luat mult har de la Dumnezeu, atât prin viața lui curată, cât şi prin faptul că a sfârșit martiric, tăindu-i-se capul de către Irod. Toate acestea îl fac pe Sfântul Ioan Botezătorul să fie strălucitor în Împărăția Lui Dumnezeu și mult folositor nouă. De aceea, dăm slavă lui Dumnezeu pentru acest plăcut al Său și Îl rugăm să asculte rugăciunile Sfântului Ioan Botezătorul. Să dea sănătate tuturor celor care poartă numele Sfântului Ioan și să reverse harul Său bogat peste noi şi în acest nou an. Cum vedem, sărbătoarea cea mai importantă de la începutul anului este Botezul Domnului, iar sfântul cel mai important este Sfântul Ioan”, a conchis IPS Irineu.
Situată în centrul muncipiului Târgu Jiu, Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” a fost zidită între anii 1864-1874 pe locul unei vechi biserici din lemn. A fost sfinţită în anul 1875 de episcopul Atanasie al Râmnicului Noului Severin. Prin moştenirea adunată de-a lungul timpului, constituie până astăzi un autentic monument de arhitectură, tradiţie şi cultură bisericească.
Slujire arhierească la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Craioviţa Nouă Biserica închinată Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul din inima cartierului craiovean Craioviţa Nouă a fost neîncăpătoare în Duminica după Botezul Domnului, pentru numărul mare de credincioşi care au dorit să participe la Sfânta Liturghie săvârşită de IPS Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi în frunte cu părintele protopop Nicolae Ion de la Protoieria Craiova Nord. Micuţa biserică, la altarul căreia slujesc părintele paroh Marius Neacşu şi părintele prof. Cristin Sperlea, este situată lângă catedrala aflată în stadiu avansat de construcţie, un sfânt locaş ce va corespunde nevoilor spirituale ale unui cartier ce numără in jur de 100 000 de locuitori.
În cuvântul rostit la finalul slujbei euharistice, Mitropolitul Olteniei a detaliat învăţăturile desprinse din textul evanghelic duminical (Matei 4, 12 – 17) despre începutul propovăduirii Domnului. „Dacă Mântuitorul Iisus Hristos s-a botezat în râul Iordan, în mijlocul iudeilor, iată că primul cuvânt îl rosteşte nu în faţa iudeilor, ci în partea de nord a Israelului, în zona cunoscută sub numele de Galileea neamurilor, pentru că aici locuiau oameni proveniţi din mai multe părţi ale lumii, cu religii şi obiceiuri diverse. Prin aceasta, ni se demonstrează încă o dată că venirea Lui pe pământ nu a fost numai pentru iudei, ci pentru întreaga lume. Ne mai spune Sfântul Evanghelist Matei că «celor care stăteau în latura şi în umbra morţii, lumină le-a răsărit» (Matei 4, 16). Căci Fiul Omului a venit pe pământ ca o lumină ce străluceşte în întuneric, o lumină necreată, lumina slavei dumnezeieşti care nu se epuizează niciodată deoarece ea izvorăşte din însăşi persoana Mântuitorului Iisus Hristos, aşa cum am văzut şi la Schimbarea la Faţă. Vorbim despre o lumină dumnezeiască ce a fost împărtăşită unei lumi aflată într-un spaţiu al întunericului şi al umbrei morţii, rezultat al păcatului care depărtează pe om de Dumnezeu. O lumină ce a venit în lume pentru ca toţi oamenii să poată găsi calea către viaţa cea veşnică în Împărăţia cerurilor, o lumină ce este împărtăşită tuturor prin Taina Sfântului Botez şi care se diminuează sau creşte în intensitate pe măsura faptelor noastre, scopul final fiind ca noi, la plecarea din lumea aceasta, să strălucim de slavă dumnezeiască şi să ajungem acolo unde nu este întristare şi suspin, ci viaţă fără de sfârşit. Aşadar, în Galileea neamurilor ne regăsim şi noi, cei care nu suntem din neamul iudeu, căci toţi suntem făcuţi de mâna cerească a aceluiaşi Creator care ne cheamă necontenit spre a-I urma în Împărăţia Sa şi a fi următori sfinţilor apostoli şi tuturor sfinţilor bineplăcuţi lui Dumnezeu”, a spus IPS Irineu.
Pr. Ioniţă Apostolache,
Pr. Gheorghe Cioiu
Prof. Vasile Gogonea
Gabriela Firu