MSN

23.12.2016 – Slujiri ale ierarhilor din Mitropolia Olteniei

25 decembrie 2016 –  Naşterea Domnului

Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova.

Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji la Catedrala arhiepiscopală  „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, va sluji la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Drobeta Turnu Severin,  Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, va sluji la Catedrala episcopală „Înălţarea Domnului” din Slatina, iar Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului va sluji la Biserica „Toţi Sfinţii” din Râmnicu Vâlcea.

26 decembrie 2016 – Soborul Maicii Domnului, Sfântul Nicodim de la Tismana

Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va săvârşi Sfânta Liturghiela Mânăstirea Tismana din judeţul Gorj, ctitoria Sfântului Cuvios Nicodim cel Sfinţit.

Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului şi Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, vor sluji la Catedrala episcopală “Învierea Domnului” şi “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Drobeta Turnu Severin, în ziua de prăznuire a Ocrotitorului spiritual al Eparhiei Severinului, Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, va sluji la Biserica din Parohia Valea Merilor, Protoieria Slatina I, judeţul Olt, iar Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, va sluji la Biserica “Toţi Sfinţii” din Râmnicu Vâlcea.

Preot Gheorghe Cioiu