Vineri, 14 octombrie, în ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, vor face parte din soborul de arhierei care va săvârşi slujba Sfintei Liturghii pe un podium amenajat special, în apropierea Catedralei mitropolitane din Iaşi.
Sfântul locaş din Dealul Copoului adăposteşte moaştele Cuvioasei Parascheva şi în fiecare an, la 14 octombrie, aici este organizat cel mai mare pelerinaj din ţara noastră. Anul acesta, pelerinii se vor putea închina şi la moaştele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul, aduse din Cipru de o delegaţie condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Atanasie, Mitropolit de Limassol
(Preot Gheorghe Cioiu)