În cea de a XX-a Duminică de după Rusalii, închinată „Învierii fiului văduvei din Nain”, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a slujit Sfânta Liurghie la Altarul Bisericii cu hramul „Sfântul Ioan Valahul” din cartierul craiovean Craioviţa Nouă. Bucuria credincioşilor a fost înmulţită şi de sfinţirea cinstitului locaş de închinare, care a primit totodată şi hramul „Intrării Maicii Domnului în Biserică”.
Sute de credincioşi au venit la închinare în cea mai nouă biserică din cartierul craiovean Craioviţa Nouă, în vecinătatea parcului Corniţoiu. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de IPS Părinte Irineu, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. Prezenţa Părintelui Mitropolit în mijlocul credincioşilor din această parte a oraşului a fost prilejuită de slujba de consacrare a sfântului locaş, închinat Sfântului Ioan Valahul şi Praznicului „Intrării Maicii Domnului în Biserică”.
„Tinere, ţie îţi zic soală-te!”
La finele slujbei euharistice, IPS Părinte Irineu a vorbit despre importanţa Bisericii, ca locaş de închinare şi Trup Tainic al Mântuitorului Hristos. În acest sens, Mitropolitul Olteniei a arătat că „fiecare credincios îşi are locul şi rolul său în Sfânta Biserică. Fiecare este dator să împlinească o lucrare sfântă, să fie mărturisitor al Cuvântului lui Dumnezeu şi al credinţei ortodoxe. În plinătatea harului Preasfântului Duh, această dinamică a Bisericii poartă pe toţi credincioşii spre veşnica Împărăţie a lui Dumnezeu”. De asemenea, în cea de a doua parte a cuvântului de învăţătură, IPS Părinte a tâlcuit înţelesurile duhovniceşti ale pericopei evanghelice, despre „învierea fiului văduvei din Nain”. În aceast sens, s-a arătat că „părinteasca grijă a lui Dumnezeu faţă de noi se arată şi se manifestă în permanenţă. Mântuitorul nostru Iisus Hristos, chiar şi atunci când credem că este departe, se află de fapt înlăuntrul noustru înfăptuind lucrarea mântuirii noastre. De aceea, atunci când vorbeşte despre acest tânăr, Sfânta Scriptură ia în calcul de fapt pe toţi tinerii care trăiesc în păcat şi care au murit duhovniceşte. Lor li se adresează Mântutorul nostru Iisus Hristos prin îndemnul de atăzi: «tinere, ţie îţi zic scoală-te!»”.
Pentru osteneala depusă în ridicarea sfâtului locaş de închinare, preotul Ion Doranm parohul bisericii, a primit în semn de preţuire o gramată arhierească. Preotul coslujitor, Ovidiu Doran, fiul pr. Ion Doran, a fost ridicat la rangul de iconom. Au primit de asemenea gramate de mulţumire o parte din credincioşii şi oamenii de bine, care s-au implicat în finalizarea zidirii şi a lucrărilor de pictură.
15 ani de la zidirea bisericii
Piatra de temelie a Bisericii „Sfântul Mucenic Ioan Valahul” din Craiova a fost pusă la data de 21 noiembrie 1999, de către vrednicul de pomenire Mitropolit Nestor Vornicescu al Olteniei. Lucrările au început în data de 1 martie 2000, prima Sfântă Liturghie fiind săvârşită două luni mai târziu, de praznicul Învierii Domnului, când zidurile erau încă în faza de construcţie. Biserica a fost ridicată în anul 2001, lucrările de împodobire, respectiv pictura interioară şi exterioară, fiind realizate în ultimii ani cu sprijinul enoriaşilor coordonaţi de părintele paroh Ion Doran şi a altor credincioşi din municipiul Craiova.
Arhid. Ioniţă Apostolache