În fiecare an, la 7 octombrie, Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova îmbracă haine de sărbătoare pentru a-i cinsti aşa cum se cuvine pe doi dintre ocrotitorii săi spirituali: Sfinţii Mari Mucenici Serghie şi Vah, ale căror moaşte se află depuse spre cinstire şi închinare în acest sfânt locaş. Sub purtarea de grijă a celor doi sfinţi mucenici vor avea loc în această zi şi festivităţile dedicate începutului noului an universitar teologic. După cum ne-a precizat părintele protosinghel Vladimir Dărângă, eclesiarhul Catedralei mitropolitane din Craiova, joi 6 octombrie, în ajunul praznicului, după săvârşirea slujbei Vecerniei unită cu litia care va începe la ora 18.00, racla în care se află moaştele Sfinţilor Serghie şi Vah va fi purtată în procesiune în jurul Catedralei mitropolitane. Momentele liturgice vor continua cu slujba Utreniei, iar la miezul nopţii va fi săvârşită Sfânta Liturghie.
Vineri, 7 octombrie, în ziua de prăznuire, va fi săvârşit Acatistul Sfinţilor Mari Mucenici Serghie şi Vah, urmat de slujba Sfintei Liturghii oficiată de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. După Sfânta Liturghie, în sala de festivităţi a Centrului de restaurare, conservare patrimoniu şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova, str. Brestei, nr. 24, va avea loc festivitatea deschiderii anului universitar teologic 2016-2017. Cu acest prilej va avea loc şi ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa profesorului britanic Sebastian Brock, de către Facultatea de Teologie din Craiova.
Moaştele Sfinţilor Mari Mucenici Serghie şi Vah au fost aduse în ţara noastră de către domnitorul Neagoe Basarab şi depuse la Mânăstirea Curtea de Argeş. În anul 1949, la 25 octombrie, ca urmare a hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sfintele moaşte au fost aduse la Catedrala mitropolitană “Sfântul Mare Mucenic Dumitrie” din Craiova, în timpul păstoririi vrednicului de pomenire mitropolit Firmilian al Olteniei.
Preot Gheorghe Cioiu