„Vă dau un an din viaţa mea” este titlul celei mai recente lucrări semnate de maestrul Tudor Gheorghe. Publicată la Editura Scrisul Românesc, cartea adună amintiri din viaţa marelui artist, expune analize asupra realităţilor sociale, într-un cuvânt, dezvăluie lumea plină de farmec şi tâlc a celui ce a fost şi este al oltenilor rapsod.
Lansarea lucrării „Vă dau un an din viaţa mea” a adunat laolaltă în foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova pe cei mai de seamă reprezentanţi ai culturii din Cetatea Băniei. Alături de Tudor Gheorghe au ţinut să fie prezenţi, oameni de litere şi scriitori de renume, precum Florea Firan sau Tudor Nedelcea, actori ai scenei craiovene, reprezentanţi ai lumii muzicale, cu toţii admiratori ai operei şi personalităţii marelui artist oltean.
Un jurnal cu ample analize şi meditaţii „sociale, politice şi spirituale”
Evenimentul a fost deschis printr-un laudaţio adresat maestrului de profesorul şi scriitorul Florea Firan, directorul Editurii „Scrisul Românesc”. Domnia sa a evidenţiat latura personală a lucrării, de care a mărturisit că se simte „legat, prin relaţia apropiată pe care o are cu autorul”. La rândul său, Nicolae Coande, critic şi secretar literar al Teatrului Naţional craiovean, a vorbit despre valenţele dinamice ale cărţii „legate de spiritul unei profunde analize sociale, politice şi spirituale, pe care maestrul Tudor Gheorghe o oferă, laolaltă cu amintirile sale”. La final, Tudor Gheorghe a afirmat: „Pentru această lucrare m-a inspirat un turneu pe care l-am făcut cu „Lecţia”, cu care am bătut toate oraşele mici. La Babadag nu mai cântase nimeni de 20 de ani. M-au emoţionat lucrurile astea, aşa că le-am trecut într-un jurnal care se intitulează «Vă dau un an din viaţa mea»”. În esenţa ei, lucrarea maestrului Tudor Gheorghe reprezintă „o literatură povestită, dezvăluind un trecut declanşat de un fapt prezent, prezent la rândul lui de amintirile trecute, este un spaţiu alert, întrerupt de respiraţii profunde … este râul cu meandrele lui, este un concert în scris”, aşa cum a dat mărturie fiul său, Adrian Tudor. Prefaţa lucrării este semnată de academicianul D.R. Popescu.
La finele întâlnirii, maestrul a oferit autografe şi a fost felicitat de cunoscuţi.
Concert maraton în opt oraşe ale ţării
Evenimentul lansării sus amintitei lucrării marchează împlinirea a 71 de ani de viaţă şi 51 de activitate pentru maestrul Tudor Ghoerghe. În acest cadru, activitatea s-a completat printr-un concert aniversat, „Toaman simfonic – 15 ani”, organizat în Sala „Maza Pellea” a Teatrului Naţional. Împreună cu lansarea, concertul prezentat de artist face parte din turneul „Toamna Simfonic”, care se desfăşoară în perioada 3 octombrie – 7 noiembrie, în opt oraşe din ţară: Craiova (3 octombrie), Constanţa (7 octombrie), Iaşi (10 octombrie), Suceava (13 octombrie), Botoşani (14 octombrie), Cluj-Napoca (17 octombrie), Timişoara (7 noiembrie).
Cartea maestrului va ajunge şi în Capitală, unde va fi lansată în data de 25 octombrie, cu o zi înainte de concertul de la Sala Palatului.
Arhid. Ioniţă Apostolache