Ca în fiecare an, după praznicul Nașterea Maicii Domnului, în ziua de vineri, 9 septembrie 2016, sfântul aşezământ monahal din oraşul Târgu Logreşti, protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj şi-a sărbătorit hramul: “Sfinții și Drepții dumnezeiești Părinți, Ioachim și Ana”. La ceas de aleasă sărbătoare, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi din care a făcut parte şi părintele protopop Iulian Mărgineanu, în timp ce răspunsurile la strană au fost date de către Groupul psaltic “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” de la Catedrala mitropolitană din Craiova. Cu acest prilej a fost săvârşită şi hirotonia întru preot a diaconului Marian Ion, pe seama parohiei Dobridor, protoieria Băileşti, judeţul Dolj şi hirotonia întru diacon a tânărului teolog Ionuţ Cătălin Torop, pe seama parohiei Valea Pojarului, protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj.
Sfinţii Ioachim şi Ana sunt şi părinţii noştri
În cuvântul de învățătură duhovnicească rostit la finalul slujbei religioase, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a subliniat credinţa puternică şi convingerea Sfinţilor Ioachim şi Ana că numai Dumnezeu rânduieşte momentul venirii pe lume a unui copil şi El singur poate să împlinească cererea lor de a avea un copil chiar la o vârstă biologică înaintată. “Credința Sfinților Ioachim și Ana, rugăciunile şi așteptarea lor au fost răsplătite de Dumnezeu prin trimiterea îngerului Său dumnezeiesc, cel care le-a vestit că ei vor naște o pruncă de parte femeiască ce va fi Împărăteasa cerului și a pământului. Și astfel, din această legătură sfântă și binecuvântată, în post și rugăciune, s-a născut Preasfânta Născătoare de Dumnezeu într-o bucurie desăvârșită, atât a oamenilor cât și a îngerilor. În felul acesta, Sfinții Ioachim și Ana sunt cu adevărat şi părinții noștri. Pentru că ei au născut pe Fecioara Maria, iar Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ca mama a noastră, ne trimite ca «dar» de mare preţ şi grija părintească a părinților ei, drept pentru care noi îi pomenim la fiecare sfântă slujbă, când spunem: «Pentru rugăciunile Sfinților, Drepţilor şi Dumnezeieştilor Părinți Ioachim și Ana şi pentru ale tuturor sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!»”, a conchis IPS Părinte Mitropolit Irineu.
Preot Gheorghe Cioiu
Profesor Vasile GOGONEA