
Grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, al Catedralei mitropolitane din Craiova, va susţine astăzi seară, de la orele 18,00, un miniconcert de muzică sacră în Sala Audio a Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”. Evenimentul va avea loc în cadrul întâlnirii „Clubul melomanilor” și va fi prezentat de prof. Maria Barbărasă. Repertoriul va conţine cântări specifice perioadei Postului Mare. Va dirija Victor Şapcă, profesor de muzică la Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova.