Mănăstirea „Sfântul Ilie Tesviteanul”, situată în apropierea Sanatoriului din localitatea Dobriţa, judeţul Gorj îşi prăznuieşte miercuri, 20 iulie, Ocrotitorul spiritual. În zi de aleasă sărbătoare, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Olteniei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
Piatra de temelie a bisericii aşezământului monahal de la Dobriţa a fost pusă în anul 2005, la iniţiativa părintelui ieromonah Irineu, pe atunci pacient al sanatoriului, iar sfinţirea a fost săvârşită pe 20 iulie 2010, de către IPS Părinte Mitropolit Irineu. Sfântul locaş a fost ridicat îndeosebi pentru nevoile duhovniceşti ale bolnavilor cu afectiuni pulmonare de la Sanatoriul Dobriţa. Biserica este construită în stil maramureşan, în totalitate din lemn, prin stradania parintelui ieromonah Irineu, cu ajutorul Consiliului Judetean Gorj şi al Mitropoliei Olteniei .
Preot Gheorghe Cioiu