Facultatea de Teologie din Craiova a organizează în perioada 4-5 aprilie cea de a VIII-a ediţie a Simpozionului Naţional Studenţesc. Urmând unei frumoase tradiţii, întâlnirea de anul acesta a fost găzduită de Mănăstirea Tismana.
Cu binecuvâtarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Decanul Facultăţii de Teologie din Craiova, peste 30 de tineri teologi din întreaga ţară, studenţi şi masteranzi, participă în aceste zile la lucrările Simpozionului Naţional Studenţesc de la Tismana. Activitatea a fost deschisă luni, 4 aprilie, în sala de conferinţe a arhondaricului Mănăstirii Tismana. Într-un cadru festiv, organizatorii au dat mai întâi citire „Cuvântului părintesc” de binecuvâtare al IPS Irineu şi au anunţat temele de dezbatere din cadrul întâlnirii: „Educația religioasă în Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție” şi „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul în cultura și spiritualitatea ortodoxă”. A urmat lansarea volumului „Opus discipulorum”, lucrare publicată la Editura Mitropolia Olteniei, în care se cuprind referatele prezentate la cea de a VII-a ediţie a Simpozionului Studenţesc, susţinută anul trecut la Mănăstirea Tismana.
„O preocupare de care ne îngrijim într-un mod cu totul aparte”
Întâlnirea studenţilor teologi la Mănăstirea Tismana din această perioadă reprezintă un binecuvântat prilej de meditaţie duhovnicească, de interacţiune şi cunoaştere reciprocă în rândul viitorilor slujitori ai Bisericii. Astfel, sub egida anului omagial 2016, închinat de Biserica noastră „educaţiei religioase şi tineretului ortodox” şi Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanu, participanţii au fost îndemnaţi să sporească în dragostea de carte şi cercetare academică, spre folosul slujirii spre care vor fi râduiţi. „În fiecare an, Facultatea de Teologie din Craiova organizează la Mănăstirea Tismana Simpozionul Naţional Studenţesc. Este o preocupare de care ne îngrijim într-un mod cu totul aparte, dorind ca învăţătura noastră ortodoxă să prindă rădăcini în sufletele viitorilor slujitori şi dascăli ai Bisericii noastre străbune. După porunca Mântuitorului Hristos avem datoria să semănăm cuvântul lui Dumnezeu în inimile tinere ale studenţilor noştri teologi pentru ca şi aceştia la rândul lor să-L aşeze mai apoi cu folos în viaţa credincioşilor noştri. Despre această lucrare Mântuitorul Hristos ne reaminteşte permanent în testamnetul său: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Mt. 28, 19-20). Având acest mandat sfânt, călătorim cu Sfinţii Apostoli şi cu Sfinţii Părinţi pe cărările sufletelor confraţilor noştri, de la un capăt la altul al exietenţei lor pământeşti, pentru ca de fiecare dată să-i întărim în credinţă şi nădejde că nu sunt singuri, căci zice Domnul: „iată Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor” (Mt. 28, 20). În virtutea acestui fapt apostolic şi kerigmatic ne desfăşurăm activitatea pastoral-misionară şi vrem ca lucrările noastre să se împlinească aici pe pământ, atât timp cât „este ziuă”. Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne este Învăţător în acest demers, aşa cum zice: „Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine, că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze” (In. 9, 4). Într-adevăr, toate trebuiesc împlinite, după porunca Domnului, cu multă responsabilitate, cu devotament şi râvnă „spre descoperirea neamurilor şi slava poporului celui binecredincios”, ca toţi să ajungă să deprindă virtuţile cele bune şi folositoare mântuirii personale. Ca atare, în duhul Sfintelor Scripturi şi a învăţăturii lăsate nouă moştenire de Sfinţii Părinţi, trebuie să avem în grijă creşterea şi desăvârşirea dumneavoastră, „căci vai nouă dacă nu vom propovădui”. Asemenea olarului, noi, ierarhii şi profesorii de teologie, modelăm intelectul, dar şi sufletul învăţăceilor noştri, pentru ca la vremea potrivită să-i înaintăm Stăpânului Viei, spre a fi rânduiţi laolaltă cu lucrătorii cei vrednici”, a menţionat IPS Părinte Mitropolit Irineu în cuvântul de binecuvântare transmis sludenţilor teologi, la Mănăstirea Tismana.
Activitatea academică dedicată studenţilor teologi a fost organizată cu sprijinul Mănăstirii Tismana şi al Parohiei „Maica Domnului” – Mântuleasa din Craiova. Referatele prezentate în cadrul Simpozionului vor fi aşezate într-un volum colectiv, ce urmează să fie publicat la Editura Mitropolia Olteniei, sub genericul „Opus Discipulorum”.
Arhid. Ioniţă Apostolache