Fundația „Cuvântul care zidește” a Arhiepiscopiei Craiovei a organizat marți, 1 martie, o conferință aniversară ce și-a propus să reunească reprezentanți ai instituțiilor partenere, cu scopul de a dezbate proiectele derulate și de a pune bazele unor noi activități. Evenimentul a marcat împlinirea a 15 ani de activitate în slujba culturii și educației moral-religioase pentru copiii și tinerii din Oltenia
Evenimentul festiv organizat de Fundaţia „Cuvântul care zideşte” s-a desfășurat la Centrul de restaurare, conservare patrimoniu și vizualizare al Arhiepiscopiei Craiovei, și a reunit personalități din viața culturală și educațională din Oltenia. „Suntem astăzi împreuna la aniversarea a 15 ani de la înființarea Fundației Cuvântul care zidește. Pentru că în urmă cu 15 ani Arhiepiscopia Craiovei aviza înființarea unui for instituțional non profit, care să vină în sprijinul misiunii Bisericii din Oltenia prin organizarea de activități și proiecte educațional – culturale în sprijinul tradiției și credinței noastre ortodoxe, iată că Bunul Dumnezeu a îngăduit ca această aniversare să ne găsească pe noi toți aici împreună, cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit în Centrul de Restaurare, Vizualizare și Conservare al Facultății de Teologie din Craiova. Foarte multe din activitățile Fundației s-au desfășurat aici și nu puține au fost împlinirile celor care au făcut voluntariat în Centrul nostru, prin intermediul Fundației Fundația Cuvântul care zidește reprezintă cel mai bine și cel mai emblematic etalonul cultural și educațional al activităților din Arhiepiscopia Craiovei prin intermediul Sectorului Cultural al Centrului eparhial din Craiova. Buchetul celor 15 primăveri, adunat de Fundația „Cuvântul care zidește” aduce mai multe împliniri rezonante pentru viața bisericească din Oltenia”, a precizat arhid. Ioniță Apostolache, inspector în cadrul Biroului de învățământ, catehizare și activități cu tineretul.
Delegat din partea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, pr. Adrian Stănulică, consilier social al Arhiepiscopiei Craiovei și președinte al Asociației Vasiliada a subliniat rolul ziditor al Fundației „Cuvâbtul care zidește”. „Întreaga activitate a Fundației „Cuvântul care Zidește” reprezintă expresia purtării de grijă a Bisericii Ortodoxe, în special a Arhiepiscopiei Craiovei, față de felul în care îi creștem pe tinerii de astăzi, ca o generație ce trebuie să facă față numeroaselor provocări pe care deja le simțim în contextul social. Apoi, activitatea Fundației „Cuvântul care zidește” a avut și rolul de a păstra și promova tradițiile strămoșești. Echipa Fundației este înmulțită de numărul de voluntari, elevi din școlile din Craiova, din județul Dolj care, îndemnați de profesorii de religie și de alte cadre didactice au participat la numeroase proiecte cultural – educaționale”, a adăugat pr. Adrian Stănulică, consilier social în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei.
Mesaje de felicitare din partea colaboratorilor
În continuare, doamna Silvia Cârțu, președinte al Asociației „Părinți pentru Copii”, a amintit despre semnificația sărbătoririi celor 15 ani de activitate în ziua Mărțișorului. „Sărbătorim astăzi 15 ani de la înființarea acestei fundații ziditoare de cultură și spiritualitate ortodoxă. E frumos că ați ales să sărbătoriți acest eveniment în ziua de 1 martie, ziua Mărțișorului, prima zi a primăverii, pentru că ați încercat astfel să ne transmiteți ideea dumneavoastră, specificul activității dumneavoastră, acela de rol al dumneavoastră de soare coborât pe pământ pentru a aduce bucurie oamenilor și zâmbete pe chipurile copiilor prin activitățile numeroase și frumoase pe care le-ați desfășurat de-a lungul celor 15 ani, activități devenite în timp repere de tradiție ”, a declarat doamna Silvia Cârțu, președinte al Asociației „Părinți pentru Copii”.
Prof.dr. Iuliana Gheorghe, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Dolj a transmis gândurile bune, urările de spor în activitate din partea inspectorului școlar general al județului Dolj, doamna Lavinia Craioveanu. „Încercăm împreună să-i implicăm pe elevi în activități de voluntariat, în activități misionare, catehetice, cu ajutorul cărora ei să crească frumos și să înțeleagă că prima calitate, prima valoare a unui creștin este aceea de a învăța să iubească și de a învăța să dăruiască. În ceea ce privește activitatea colegilor mei, totdeauna a fost rodnică și susținută, au participat și au răspuns la activitățile fundației, lucru pe care îl vor face și în continuare, având în vedere că ei, pe lângă activitatea instructiv educativă de la clasă, au ca și misiune aceea de a forma tinerele suflete conform preceptelor moralei creștine ”, a afirmat inspector la disciplina Religie, prof.dr. Iuliana Gheorghe.
„Am reușit să colaborăm activ și frumos cu Fundația „Cuvântul care zidește”, cu rezultate și cu efecte asupra copiilor și părinților lor. Vreau să mulțumesc colaboratorilor acestei fundații, doamnei director Cristina Stamatoiu cu care am colaborat direct de-a lungul anilor, părintelui Ionuț Resceanu, pentru toată suținerea”, a completat doamna inspector Dana Săftoiu, din cadrul Episcopiei Severinului și Strehaiei, prezentă la eveniment alături de prof. Mihai Corcodel, consilier pe probleme educative.
Cu acest prilej, reprezentanții Fundației au acordat diplome colaboratorilor în acțiunile cultural – educative și filantropice derulate de-a lungul activității.
Printre acțiunile organizate de-a lungul anilor de Fundația „Cuvântul care zidește” amintim Festivalul oratoric „Sfântul Ioan Gură de Aur”, festivalul de artă sacră „Icoana, fereastră spre cer”, campania umanitară „Dar cu drag de mărțișor”, campania „Micul samarinean milostiv”, Festivalul de tradiții și obiceiuri pascale „Îngerul a strigat”, tabere de creație, tabere de cultură, numeroase activități culturale și educaționale.
În cadrul evenimentului, au fost prezentate cele 2 volume din “Albumul turistic al monumentelor istorico-religioase din județele Olt și Vâlcea”, pliante și broșuri realizate în cadrul proiectului “Turismul cultural religios din județele Vâlcea și Olt – oportunitate de promovare a identității naționale și a valorilor patrimoniului național”, cod SMIS 24269, finanțat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului, Domeniul major de intervenţie 5.3 – Promovarea potențialului turistic și crearea infrastructurii necesare în scopul creșterii atractivității României ca destinație turistică.
În continuare, a fost prezentat ghidul “Mănăstirea Tismana – Vatră de spiritualitate și tradiție seculară pe meleaguri oltenești” în cele 3 variante (ghid standard, ghid pe hârtie pânzată și ghid pe piele), pliante și broșuri realizate în cadrul proiectului “Promovarea potențialului turistic al Mănăstirii Tismana, județul Gorj”, cod SMIS 27112, finanțat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 Axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul major de intervenţie 5.3 – Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică.
Gabriela Firu