Sala mare a Teatrului Național „Marin Sorescu” a găzduit marți, 15 decembrie, un eveniment artistic de excepție, concertul caritabil de Colinde „ColinDAR cu Paula Seling” organizat de Asociaţia Vasiliada aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei.
Îndrăgita artistă s-a aflat pentru a IX-a oară în cadrul acestui spectacol, în care o parte din cântecele dedicate Sfintelor Sărbători de Iarnă au fost transpuse în limbaj mimico gestual de Corul mimico-gestual „Anghelos”, format din copii cu deficiențe de auz de la Școala Specială „Sfântul Vasile”. Alături de reputata artistă au mai urcat pe scenă Corul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, dirijat de pr. lect. dr. Adrian Mazilița, Grupul „Muguri Zamfirieni”, care au prezentat colinde interpretate la nai şi Grupul „Generația Folk” alaturi de Madalina Amon.
În cuvântul de binecuvântare şi învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a vorbit despre însemnătatea dogmatică a Praznicului Naşterii Domnului, subliniind modul de pregătire s credincioşilor pentru întâmpinarea acestei sfinte sărbători. “Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, s-a născut pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire. Pentru că aveam nevoie ca Dumnezeu să fie în noi și lumea să fie plină de Dumnezeu, pentru că noi trebuia să ne întoarcem la Tatăl cel Ceresc și pentru că nu puteam să ne ridicăm acolo de unde am alunecat și am venit aici, El vine în lume ca să ne ridice și să ne ducă iarăși în bucuria Preasfintei Treimi. Iată deci, ce poate să însemne bucuria aceasta pentru noi și ce înseamnă Sărbătoarea Crăciunului pentru întreaga lume: Lumină din Lumină, bucurie din bucurie. Și nu numai pentru noi, ci pentru întreaga creație, întrucât Cel care a venit pentru noi, nu este nici înger, nici arhanghel, ci este Creatorul întregii lumi. Așadar, demnitatea pe care am avut-o ca fii ai lui Dumnezeu se amplifică prin aceea ca suntem cu adevărat, copii în Mântuitorul Iisus Hristos, fii în Fiul Tatălui Ceresc”, a spus IPS Părinte Mitropolit Irineu.
„Îmi dați forță, bucurie și lumină să cânt”
Paula Seling colaborează încă din anul 2005 cu Asociația Vasiliada, al cărei membru de onoare este din 2008. În semn de recunoastere pentru susținerea programelor social filantropice ale Asociatiei Vasiliada, Paula Seling a primit în decembrie 2010 din partea IPS Acad. Dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei şi Arhiepiscop al Craiovei, Crucea Sfântului Nicodim de la Tismana, cea mai înaltă distincţie oferită de Mitropolia Olteniei unui laic.
În debutul recitalului, Paula Seling a vorbit despre despre implicarea sa în activitatile sociale derulate de Asociația Vasiliada si motivele pentru care se reîntoarce an de an la Craiova.
„Consider ca prezența mea la ”ColinDAR” este un gest de normalitate. Pentru mine a devenit firesc sa fiu la Craiova în preajma Sărbătorilor de Iarnă, altfel cu siguranță mi-ar lipsi întâlnirea cu oamenii minunați din echipa Asociației Vasiliada și cu ”îngerașii” din Corul ANGHELOS. Vă mulțumesc pentru că an de an îmi dați forță, bucurie și lumină să cânt și să mă gândesc cu drag la reîntoarcere aici”, a subliniat Paula Seling.
”ColinDAR cu Paula Seling” este evenimentul care în ultimii nouă ani a reușit să reunească într-un frumos gest filantropic mii de craioveni și numeroși artiști, precum: Soprana Diana Țugui, Tenorul Costel Busuioc, Angelica Stoican, actrița Natașa Raab, Mădălina Amon, Ducu Bertzi, actorul Ovidiu Cuncea și desigur, de fiecare dată, Paula Seling. Fondurile obținute în urma acestui eveniment vor fi orientate către Programul de sprijin pentru persoane cu dizabilități implementat de Asociația Vasiliada.
”Lucrarea Asociației Vasiliada reprezintă expresia dragostei și a purtării de grijă pe care Mitropolia Olteniei o are față de semenii aflați în dificultate. Suntem bucuroși să fim susținuți de atâția oameni deosebiți. Practic, în ultimii ani, în jurul ColunDAR-ului s-a format o adevărată comunitate, a oamenilor care cred ca faptele bune pot schimba fața lumii”, a spus parintele Adrian Stănulică, președintele Asociației Vasiliada.
Gabriela Firu