În ultima zi de brumărel, sâmbătă, 31 octombrie, Parohia Bumbeşti Piţic din judeţul Gorj a îmbrăcat veşmânt de sărbătoare spre a întâmpina aşa cum se cuvine bucuria resfinţirii bisericii parohiale. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care a făcut parte şi Părintele Protoiereu Iulian Mărgineanu, a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba de resfințire a Bisericii cu hramul “Nașterea Maicii Domnului” din filia Cânepeasa a Parohiei Bumbeşti Piţic, Protoieria Târgu-Cărbunești, judeţul Gorj. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic al Catedralei mitropolitane «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie» din Craiova.
Pentru osteneala depusă în ultimii ani la renovarea şi împodobirea sfântului lăcaş ridicat în anul 1934, mai multe persoane au primit gramate chiriarhale de mulțumire din partea Mitropoliei Olteniei. Printre ei s-a aflat şi preotul paroh Ioan Săpun, care, în cuvântul de întâmpinare a mulţumit tuturor celor care s-au implicat în această sfântă lucrare. “În urmă cu doi ani am sfințit Biserica din Cârligei Vale, iar de șase luni, acest sfânt locaș e gata să îmbrace veșmânt sfânt de sărbătoare. Am dus la bun sfârșit această lucrare şi este o binecuvântare pentru mine faptul că într-o parohie cu numai 250 de familii, am aflat atâta credință și atâta atașament față de sfânta biserică”, a precizat părintele paroh.
“Sfințenia este darul pe care Bunul Dumnezeu ni-l face nouă, credincioșilor”
La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Olteniei a pus la inimile celor peste două sute de credincioşi cuvânt de învăţătură, subliniind faptul că sfințirea unei biserici aduce întotdeauna o înălțare spirituală pentru credincioși. “În aceste momente de rugăciune, cu toți suntem pătrunși de puterea creatoare a Preasfintei Treimi, care revarsă asupra noastră «valuri de pace și har», atât de folositoare vieții noastre, acum și în viitor. De aceea, trebuie să înțelegem rolul și importanța sfințeniei în viața noastră creștinească. Sfințenia este darul pe care Bunul Dumnezeu îl face credincioșilor botezați în numele Preasfintei Treimi. Sfințenia este o lucrare a lui Dumnezeu, o energie care se revarsă peste noi, este o lumină cerească izvorâtă din Preasfânta Treime și se împărtășește credincioșilor ce fac parte din trupul Mântuitorului Iisus Hristos, adică din Biserica cea «una sfântă sobornicească și apostolească». Numai că noi nu reuşim să o vedem întotdeauna cu ochii trupești, pentru că nu suntem suficient de curați sufletește și trupește spre a primi, spre a vedea această sfințenie. Ca s-o percepem trebuie să ajungem la o curățenie a inimii și a sufletului, să urcăm la o anumită înălțime spirituală ce poate permite ochilor noștri să vadă Slava Lui Dumnezeu, care este prezentă întotdeauna, dar în chip deosebit în aceste momente ale sfințirii Bisericii Sale. Sfințenia, însă, o simțim. Pentru că ea aduce bucurie duhovnicească, aduce pace, aduce linişte, aduce plinătate. Sfințenia este mulțumire sufletească, sfințenia este sănătate și tot ceea ce avem nevoie în viața noastră. Cu cât suntem mai deschiși lucrării sfinţitoare a lui Dumnezeu, cu cât suntem mai atenți la viața și la sufletul nostru, cu atât primim sfințenia, pentru că Dumnezeu se revarsă în «valuri» bogate, iar noi nu putem să cuprindem niciodată atâta bogăție de «dar» de la Dumnezeu. Cei evalvioși se împărtășesc de o mare bucurie și de o mare sfințenie, iar aceia au un spațiu mare în sufletele lor, căci, cu cât ne rugăm mai mult lui Dumnezeu, cu cât suntem mai aproape de El, cu atât se lărgește inima noastră, iar Dumnezeu Se sălășluiește întrânsa. De aceea, putem afirma că zidind și sfințind biserica aceasta, ne-am sfințit pe noi. Trecând prin Sfântul Altar și sărutând Sfânta Masă și Sfânta Evanghelie, ne-am sfinţit buzele noastre, mintea noastră, gândurile noastre, iar Dumnezeu ascultă rugăciunea noastră și pomenește pe toți cei pe care îi purtăm în minte şi inimă, pe cei pentru care ne rugăm. Prin urmare, ziua de astăzi este, așa cum spune psalmistul: «Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea»! Felicităm pe cei care s-au ostenit, pe cei care au contribuit la zidirea, la consolidarea şi împodobirea acestei sfinte biserici și rugăm pe Atotputernicul Dumnezeu să le dea tuturor, și dumneavoastră, sănătate, bucurie, și să păstrați vreme îndelungată această sfințenie pe care ați primit-o la această târnosire de biserică”, a încheiat IPS Irineu.
Pr. Gheorghe Cioiu
Prof. Vasile Gogonea