Mai multe aşezăminte monahale din Mitropolia Olteniei au îmbrăcat veşmânt de sărbătoare la finele săptămânii trecute. Astfel, de praznicul Adormirii Maicii Domnului şi al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, au fost săvârşite Sfinte Liturghii arhiereşti la mănăstirile Tismana, Polovragi, Horezu şi Brâncoveni.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a fost întâmpinată cu bucurie de câteva sute de pelerini în lavra Sfântului Nicodim de la Tismana.
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a poposit aici vineri seara, oficiind slujba Vecerniei, Litia, Privegherea şi Prohodul Maicii Domnului. La final, racla cu moaştele Sfântului Nicodim a fost purtată în procesiune împrejurul Bisericii „Sfinta Adormire”. A doua zi, dis-de-dimineaţă, un sobor de preoţi a săvârşit Acatistul Adormirii Maicii Domnului. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La finele slujbei euharistice, IPS Irineu a vorbit despre rolul Maicii Domnului în iconomia mântuirii noastre. „Maica Domnului este mai presus decât Sfânta Sfintelor din Vechiul Testament pentru că în ea Fiul lui Dumnezeu a devenit Arhiereul cel veșnic. Mântuitorul Și-a dat Trupul său ca o jertfă pe Cruce, iar prin aceasta ne-a spălat păcatele noastre, ne-a dat intrare în Împărăția lui Dumnezeu. Maica Domnului este «ușă» cerească pentru noi, cei care vrem să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu. Fără de ea, nu putem avea niciodată trecere la Tatăl cel ceresc. Prin cuvintele psalmistului, înțelegem că Maica Domnului este aceea care ascultă permanent de Dumnezeu, fiindcă are ascultarea Tatălui ceresc. De bună seamă că Maica Domnului, în ceruri, permanent se roagă Mântuitorului Iisus Hristos pentru că înălțimea ei, șederea ei în ceruri este deasupra tuturor puterilor cerești și nimic nu este între ea, ca distanță, ca separație, și Fiul ei”, a spus IPS Părinte Mitropolit.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de grupul psaltic al Catedralei Mitropolitane „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova. La final, toţi cei prezenţi au luat parte la tradiţionala agapă frăţească.
Mănăstirea Polovragi și-a serbat hramul
Sute de credincioși gorjeni și din întreaga Oltenie au luat parte de praznicul Adormirii Maicii Domnului de la Mănăstirea Polovragi. Creștinii evlavioși au sosit încă din ajun la vechea vatră monahală, când a fost săvârşită slujba Privegherii, urmată de Prohodul Maicii Domnului. Cu binecuvântarea Mitropolitului Olteniei, IPS Părinte Irineu, în mijlocul celor câteva sute de suflete a fost prezent Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, care a săvârșit slujba de seară la Altarul de vară al mănăstirii. După cinci ceasuri de comuniune în rugăciune, cei prezenți au ascultat cu evlavie stările Prohodului, cântate de soborul de preoți și de Grupul psaltic `Sfântul Nicodim” al Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin. La final, toți cei de față au mers în procesiune cu icoana și epitaful Maicii Domnului în jurul bisericii mănăstirii, înălțând într-un glas cântări de îngropare în cinstea Adormirii Fecioarei.
În ziua praznicului, poienița dinaintea Altarului de vară s-a umplut de mulțime de credincioși, care au ascultat cu evlavie Sfânta Liturghie. În cuvântul de învățătură de la finalul ceremoniei euharistice, PS Părinte Nicodim le-a vorbit celor de față despre preacinstirea Maicii Domnului, arătând că ea pururea se roagă pentru oameni înaintea Tronului ceresc.
Praznicul Maicii Domnului în Arhiepiscopia Râmnicului
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în ajunul marelui praznic al Adormirii Maicii Domnului, o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Prodromița”, de la Sfântul Munte Athos, a fost adusă și așezată spre închinare în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea. Îndată ce a ajuns în curtea Catedralei Arhiepiscopale, sfânta icoană a fost întâmpinată de IPS Părinte Varsanufie, de slujitorii catedralei și de credincioșii adunați în număr mare la acest moment duhovnicesc din viața Eparhiei Râmnicului. Icoana a fost purtată în procesiune în jurul catedralei, cu steaguri bisericești și cântări în cinstea Maicii Domnului, după care a fost așezată în mijlocul bisericii, sub policandru. A continuat apoi slujba Privegherii, cu Litia și Utrenia, credincioșii cântând într-un glas Prohodul Maicii Domnului. În cuvântul său de învățătură, IPS Părinte Varsanufie le-a amintit credincioșilor istoria icoanei Maicii Domnului „Prodromița”, cât și modul duhovnicesc și minunat al pictării acesteia.
A doua zi, de marele praznic al Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Bistrița, din județul Vâlcea, și-a serbat hramul. Cu această ocazie, în mijlocul credincioșilor s-a aflat IPS Părinte Varsanufie, care a slujit Sfânta Liturghie. „Nădejdea noastră trebuie să fie întotdeauna către Maica Domnului. Ea este ocrotitoarea mamelor, pentru că a fost mamă; este ocrotitoarea copiilor pentru că a avut Prunc pe Domnul nostru Iisus Hristos; este ocrotitoarea monahilor și a monahiilor pentru că viața ei a fost petrecută în feciorie, așa cum făgăduiesc să trăiască monahii și monahiile; este ocrotitoarea familiilor creștine; este ocrotitoarea celor care călătoresc pe ape; este ocrotitoarea întregului neam omenesc. Se cuvine, dar, ca întotdeauna să avem nădejde când ne rugăm la Maica Domnului”, a spus IPS Varsanufie.
Credincioșii care au participat în număr deosebit de mare la hramul sfintei Mănăstiri Bistrița s-au închinat la sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, așezate spre închinare într-un baldachin în curtea mănăstirii.
Hram de Sfinții Martiri Brâncoveni
De praznicul Sfinţilor Martiri Brâncoveni, în cea de a 11-a Duminică după Rusalii, mănăstirile Brâncoveni, din Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, şi Horezu, din Arhiepisopia Râmnicului, şi-au sărbătorit ocrotitorii. La Brâncoveni, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită de IPS Părinte Mitropolit Irineu, împreună cu PS Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, PS Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, PS Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, şi PS Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei.
În aceeaşi zi, la mănăstirea vâlceană Horezu, sute de pelerini din toată ţara au venit să-l cinstească pe domnitorul martir, ctitor al cinstitului aşezământ monahal. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor însemnat de ierarhi, veniți din țară și de peste hotare. Credincioșii s-au putut închina, pe lângă sfintele moaște ale Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, așezate în biserica sfintei mănăstiri, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la 12 octombrie 2014, și la sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Luca al Crimeei, care vor fi aduse de la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea.