Biblioteca „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova organizează joi, 23 iulie, de la orele 11,00, o expoziţie de carte în cinstea IPS Părinte Mitropolit Irineu. Evenimentul, aşezat sub genericul „Personalităţi Doljene”, este dedicat împlinirii a şapte ani de la întronizarea IPS Părinte Irineu ca Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei. Părintele Mitropolit se va întâlni cu cititorii craioveni în Sala „Academician Dinu C. Giurescu” a Bibliotecii Aman. Vor lua cuvântul acad. prof. dr. Ion Dogaru, pr. prof. dr. Ştefan Reşceanu şi prof. dr. Toma Rădulescu.
Expoziţia de carte va cuprinde publicaţiile Părintelui Mitropolit şi va rămâne la vedere timp de două săptămâni.
Arhid. Ioniţă Apostolache