MSN

15.07.2015 – Ionel Ciobotea, subprefectul judeţului Dolj, a plecat la Domnul: Slujbă de prohodire la Biserica Madona Dudu din Craiova

Câteva zeci de credincioşi, oficialităţi locale, angajaţi ai instutuţiilor publice craiovene l-au condus pe ultimul drum pământesc pe fratele Ionel Ciobotea, subprefectul judeţului Dolj. Slujba de prohodire a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, în Catedrala „Maica Precista” – Dudu din Craiova.

IPS Părinte Mitropolit Irineu a săvârşit marţi, 14 iuli, la Paraclisul mitropolitan „Madona Dudu” din Craiova, slujba de prohodire a subprefectului de Dolj, Ionel Ciobotea. În vârstă de 63 de ani, Ionel Ciobotea a fost subprefect al judeţului Dolj din anul 2006. În perioada 2001-2006 a îndeplinit funcţia de secretar general al instituţiei. A plecat la cele veşnice în noaptea de sâmbătă spre duminică (11/12 iulie), la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, unde suferise o intervenţie chirurgicală. Trupul neînsufleţit a fost înhumat la Cimitirul Craiova Nord.

„Fie ca amintirea lui să rămână veşnic în sufletele şi inimile noastre”

În cuvântul de mângâiere sufletească, adresat familiei, rudelor, prietenilor şi reprezentanţilor ai instituţiilor publice din Craiova, Mitropolitul Olteniei a subliniat convingerea că prin credinţă, prin faptele bune săvârşite în viaţă şi cu ajutorul rugăciunilor celor apropiaţi, sufletul celui plecat dintre noi va merge în Împărăţia cea veşnică a cerurilor. „Sunt convins că disponibilitatea spre fapta cea bună, credinţa în Dumnezeu şi rugăciunile noastre vor face ca sufletul fratelui nostru Ionel să meargă în Împărăţia lui Dumnezeu, aşa cum spunem şi în cântările noastre religioase: «Fericită este calea pe care mergi astăzi suflete, că ţi s-a gătit ţie loc de odihnă!». Sigur că durerea celor apropiaţi, a familiei, a tuturor celor care l-au cunoscut, l-au iubit şi apreciat este mare şi ne-am dori mult să nu existe această despărţire. Dar şi noi suntem trecători pe acest pământ, suntem oameni cu slăbiciuni şi neputinţe şi nu putem face altceva decât să ne rugăm Bunului Dumnezeu ca sufletul său să fie aşezat cu drepţii în Împărăţia cerurilor, iar trupul să meargă în casa de pământ a strămoşilor săi. Fie ca amintirea lui să rămână veşnic în sufletele şi inimile noastre, întărind astfel comuniunea de iubire dintre cei de pe pământ cu cei care au trecut în patria cerească,” a conchis IPS Părinte Irineu.

Preot Gheorghe Cioiu