Duminică, 19 octombrie, a XX-a de după Rusalii („Învierea fiului văduvei din Nain”), Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va săvârşi slujba de resfinţire a Bisericii cu hramurile „Sfântul Vasile de Mare” şi „Sfântul Antonie cel Mare” din cartierul craiovean Brazda lui Novac. Evenimentul va fi încununat de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, oficiată de IPS Părinte Mitropolit, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, va liturghisi duminică la Catedrala episcopală „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Drubeta Turnu Severin. Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, va fi prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia Bălăneşti, Filia Malu Roşu, judeţul Olt, unde va săvârşi slujba de târnosire a Bisericii cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”.
Diac. Ioniţă Apostolache