
În perioada 27 – 28 februarie, craiovenii l-au sărbătorit pe marele scriitor oltean, Marin Sorescu. Astfel, luni, 28 februarie, Teatrul Liric „Elena Teodorini” din Craiova a găzduit simpozionul pe tema: „Marin Sorescu – 75 de ani, drum spre nemurire”. Din partea Arhiepiscopiei Craiovei a participat, ca delegat al Înalt Preasfinţitului Părinte Irineu, părintele consilier cultural Claudiu Porneală.
În deschidere corul Teatrului Liric a intonat „Imnului Craiovei”, după care au urmat luările de cuvânt: dl. viceprimar Marinică Dincă, prof. univ. dr. George Sorescu – fratele scriitorului, prof. univ. dr. Nicolae Panea, scriitorul Jean Băileşteanu şi conf. Univ. dr. Gabriel Coşoveanu. Momentul alocuţiunilor a culminat cu înmânarea plachetelor comemorative „Marin Sorescu – 75 de ani”, oferite cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local al Municipiului Craiova. Tot cu acest prilej a fost lansată cartea „Marin Sorescu în documente şi scrieri inedite”, semnată de prof. univ. dr. George Sorescu. Spectacolul s-a încheiat printr-un moment de poezie închinat marelui scriitor. Au recitat actorii: Ilie Gheorghe, Ion Colan, Valentin Mihail şi Ştefan Mircea.
Scriitor, poet, eseist, dramaturg, prozator, eseist şi traducător, Marin Sorescu s-a născut în urmă c 75 de ani (19 februarie 1936), în localitatea doljeană Bulzeşti. Opera lui, însumând cel puţin 60 de lucrări, a fost tradusă în peste 20 de ţări de pe mapamond. După Revoluţia din decembrie ’89 a îndeplinit funcţia de Ministru al Culturii (25 noiembrie 1993 – 5 mai 1995). A trecut la cele veşnice în data de 8 decembrie 1996.
(Diac. Ioniţă Apostolache)