Preoţii din cercurile pastorale, din cuprinsul Protoieriei Craiova Sud, au participat săptămâna aceasta la rânduiala liturgică a Tanei Sfântului Maslu, oficiată în cadul mai multor parohii din teritoriu. Între parohiile gazdă s-au numărat: „Sfântul Nicolae” – Brânduşa „Toţi Sfinţii” – Hagi Enuşi şi Ungureni din Craiova, Nisipuri, Podari şi Mârşani, din judeţul Dolj. Într-un cadru litirgic deosebit, clericii participanţi s-au rugat împreună pentru credincioşii prezenţi la sfintele slujbe şi au discutat pe tema „Sfintei Euharistii şi Sfintei Spovedanii”. „Cu binecuvâtarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, au fost organizate mai multe cercuri pastoral-misionare în protoieria noastră. Scopul pe care l-am urmărit a fost întărirea legăturii de colaborare în rândul preoţilor din Protieria Craiova Sud, dar şi deschiderea spre comuniunea litrgică pe care o practicăm spre folosul credincioşilor noştri. Nu în ultimul rând, dorim ca aceste întâlniri să ajungă la inimile participanţilor, clerici şi credicioşi deopotrivă, prin slujbele noastre bisericeşti şi prin cuvinte de folos duhovnicesc”, a spus preotul Grigorie Vulcănescu, protoiereu al Protopopiatului Craiova Sud.
Pentru fiecare întâlnire în parte, Protoieria Craiova Sud a supus spre aprobare o tematică de discuţii, pe tema anului omagial 2014, al „Sfinţilor Martiri Brâncoveni” şi al „Sfintei Împărtăşanii şi Sfintei Spovedanii”.
(Diac. Ioniţă Apostolache)