Biserica „Sfântul Ierarh Calinic Cernicanul” din Craiova a fost deschisă cultului în Duminica „Sfinţilor Români”. Sfânta Liturghie şi slujba de binecuvântare au fost oficiate de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Parohienii din cartierul craiovean Valea au participat în numărul mare la prima Sfântă Liturghie, săvârşită de IPS Părinte Irineu în Biserica închinată Sfântului Ierarh Calinic. Momentele liturgice din Duminica Sfinţilor Români a încununat ostenelile depuse în ultimii 13 ani, sub coordonarea preotului Marin Albu, pentru ridicarea unei biserici impunătoare şi a unui aşezământ social destinat persoanelor defavorizate. Piatra de temelie a sfântului lăcaş a fost pusă în ziua de vineri, anul 2001, după sărbătoarea Sfintei Învieri. Lucrările au fost inițiate cu binecuvântarea vrednicului de pomenire, mitropolit Nestor Vornicscu.
„Am fost zidiţi de Părintele ceresc pentru viaţa veşnică”
În cuvântul de învăţătură, rostit la finalul Sfintei Liturghii, IPS Părinte Irineu a exprimat bucuria duhovnicească pe care o aduce întotdeauna ridicarea unui nou sfânt lăcaş: „Pornind de la cuvintele psalmistului: «Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea» (Psalmul 117), avem iată bucuria să binecuvântăm un nou sfânt lăcaş. Se veseleşte sufletul nostru astăzi pentru că suntem în Casa lui Dumnezeu, locul cel mai sfânt de pe pământ, locul unde credincioşii împreună cu îngerii aduc cântări de laudă şi mulţumire Tatălui creresc, locul unde toţi suntem copii ai lui Dumnezeu şi primim cele mai preţioase daruri de la El, ca moştenitori ai Împărăţiei Cerurilor. Toate acestea ne-au fost date pentru că am fost zidiţi de Părintele ceresc pentru viaţa veşnică, spre a fi în comuniune cu Mântuitorul Iisus Hristos, care a venit pe pământ ca lumea «viaţă să aibă şi din belşug să aibă (Ioan 10, 10)»”. În continuare, Mitropolitul Olteniei a detaliat principalele învăţături desprinse din pericopa evanghelică a Duminicii a 2-a după Rusalii (Chemarea primilor Apostoli, Matei 4, 18-23), subliniind faptul că chemarea Mântuitorului Hristos este adresată tuturor oamenilor. „Mântuitorul ne cheamă pe fiecare în parte, în chipuri diferite, pentru a moşteni Împărăţia Cerurilor. Ca să rămânem copii ai lui Dumnezeu este necesar să luăm aminte la chemarea Sa, să păstrăm frumuseţea chipului lui Dumnezeu sădit în noi la creaţie. Să păstrăm sfinţenia care ni s-a dat la Botez, haina cea neîntinată primită de la Sfântul Duh. Iar chemarea aceasta o primim la fiecare întâlnire cu Dumnezeu, la fiecare rugăciune, la fiecare Sfântă Liturghie”, a spus IPS Părinte. În încheiere, Mitropolitul Olteniei i-a felicitat pe toţi cei care au contribuit şi se ostenesc încă la ridicarea şi înfrumuseţarea sfâmtului lăcaş şi a aşezământului social şi a exprimat dorinţa ca Duminica Sfinţilor Români să devină unul din hramurile noii biserici.
Diac. Gheorghe Cioiu