Biserica „Eroii neamului” din Craiova, zona Electro, a primit binecuvântare arhierească în ziua prăznuirii Înălţării Domnului cu Trupul la ceruri. Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei a fost prezent în mijlocul parohienilor pentru a binecuvânta lucrările de zidire săvârşite la sfântul lăcaş. Evenimetul a fost completat de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, oficiată de IPS Părinte Mitropolit, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.
„Domnul S-a înălţat spre a ridica firea omenească în Împărăţia Tatălui Ceresc”
În cuvântul de învăţătură, rostit la finele slujbei, Mitropolitul Olteniei a tâlcuit semnificaţia marelui praznic, arătând că prin a Sa dumnezească Înălţare cu Trupul la ceruri, Mânruitorul ridică firea omenească la cel mai înalt rang de cinste, călăuzindu-o astfel spre Împărăţia cerurilor. „Dacă mai înainte erau trişti că Domnul a murit şi a fost îngropat, de data aceasta Sfinţii Apostoli s-au umplut de bucurie mare. Este un lucru aproape de necuprins pentru mintea omenească, care nu poate înţelege bucuria acestei despărţiri. Astfel, Apostolii se bucură pentru că Domnul le spusese mai înainte că va rămâne cu ei până la sfârşitul veacurilor. Prin urmare, Înălţarea la ceruri nu înseamnă despărţirea noastră de Dumnezeu, întrucât Cel care S-a suit la înălţime este prezent permanent pe pământ. El S-a înălţat spre a ridica firea omenească în Împărăţia Tatălui Ceresc. Este prezent totodată în Sfânta Sa Biserică, împlinind negreşit dumnezeasca Sa făgăduinţă: «Şi iată Eu sunt cu voi, până la sfârşitul veacurilor». Pentru aceasta, Biserica noastră se găseşte într-un urcuş continuu spre viaţa veşnică, şi noi toţi ne pregătim pentru ziua când ne vom despărţi de trupul acesta şi ne vom întâlni cu Dumnezeu, ne bucurăm de lucrul acesta şi aşteptăm ceasul în care El va veni cu slavă să judece vii şi morţii, a cărui Împărăţie nu va avea sfârşit”, a spus IPS Irineu.
În continuare, IPS Părinte a împărţit mai multe gramate de mulţumire, răsplătind astfel osteneala celor care au contribuit la finalizarea lucrărilor de zidire a sfântului lăcaş. La final, Mtropolitul Olteniei a sfinţit o troiţă, aşezată în curtea bisericii, în cinstea eroilor neamului. Evenimentul a fost marcat de elevii Şcolii „Mihai Eminescu” din Caetierul Lăpuşi prin interpretarea unui buchet de cântece patriotice. În acelaşi context, reprezentanţii Asocieţiei „Cultul Eroilor” din Craiova i-au mulţumit IPS Părinte Irineu pentru purtarea de grijă şi sprijinul arătat în mod nemijlocit ostaşilor craioveni, veterani, în rezervă sau în activitate.
În aceeaşi zi, au fost sfinţite troiţe şi monumente închinate eroilor neamului în mai multe parohii din Mitropolia Olteniei. Astfel, în parohia craioveană Romaneşti, la iniţiativa preotului paroh Florin Mihail s-a sfinţit un frumos monument închinat ostaşilor români. Evenimentul a avut loc după Sfânta Liturghie, monumentul fiind inaugurat de pr. Grigorie Vulcănescu, protoiereu al Protopopiatului Craiova Sud.
Diac. Ioniţă Apostolache