Evenimentele liturgice de la finele săptămânii trecute a adus bucurii sfinte în sufletele credincioşilor din întreaga Mitropolia a Olteniei. Între cele mai importante se numără alegerea în demnitatea de Arhiepiscop al Râmnicului a Preasfinţitului Părinte Varsanufie Prahoveanu, Episcop-vicar Patriarhal, desemnat în această slujire prin votul secret al sinodalilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
„Vederea împreunată cu înţelepciunea şi cunoaşterea”
Credincioşii din Parohia doljeană Brabova au primit cu bucurie vizita Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a săvârşit aici Sfânta Liturghie şi slujba de resfinţire a Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. În cea de a doua zi, duminică, 25 mai, cea de a 6 a de după Sfintele Paşti (a Orbului din naştere), IPS Părinte Mitropolit a săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia Palilula, Protoieria Craiova Nord, judeţul Dolj.
În cuvântul de învăţătură, rostit la finele slujbei euharistice, IPS Irineu a tâlcuit pericopa evanghelică duminicală (de la Ioan 9, 1 – 38), referitoare la minunea „Vindecării orbului din naştere”. „Boala nevederii este cel mai cumplit lucru. Când nu vezi, totul în jurul tău e întuneric, îţi este teamă să faci un pas, să ieşi din casă. Această boală şi suferinţă este foarte grea pentru omul ce trăieşte într-un întuneric permanent. Omul din Evanghelia de astăzi nu văzuse niciodată lumina soarelui. Toate cele ce erau în jurul lui le cunoştea numai din povestirile celorlalţi. Noi ştim că vedem cu ochii, legăm vederea de ochi. Dar, de multe ori ochii noştri nu sunt suficienţi pentru a vedea cu adevărat. Nu putem vedea dacă Dumnezeu nu dă putere ochilor ca să vadă. Din punct de vedere trupesc putem fi sănătoşi, putem avea ochii perfecţi, dar dacă Dumnezeu nu porunceşte acestor ochi să vadă, noi nu putem vedea, ceea ce înseamnă că lumina prin care îi vedem pe cei din jurul nostru şi frumuseţile pe care le-a creat Dumnezeu, este aşezată de Dumnezeu în ochii noştri. Tocmai această lumină face ca noi să putem deosebi culorile, să putem deosebi ziua de noapte, să recunoaştem pe cei de lângă noi, pe apropiaţii noştri, să-i cunoaştem, pentru că prin ochi ajungem la cunoaştere, la deosebirea oamenilor după figura lor. Prin urmare, putem vorbi despre o vedere care este împreunată cu înţelepciunea şi cunoaşterea”, a spus IPS Părinte Irineu.
Diac. Ioniţă Apostolache
Cătălin Cernătescu