Sărbătorim şi ȋn acest an ziua care ne aduce aminte, ȋncă odată, ȋn calendarul creştin, de miraculoasa şi precurata zămislire a Fiului lui Dumnezeu. Vestim ȋncă dată lumii de azi credinţa noastră nestrămutată: „Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din cer şi S-a ȋntrupat de la Duhul Sfânt şi de la Maria Fecioara şi s-a făcut om”.
Ziua Bunei Vestiri este, ȋn acelaşi timp, cea mai duioasă din cununa zilelor anului. 25 martie este, din străvechime, ziua premergătoare a misterului ȋntrupării Mântuitorului Hristos – douăzeci şi cinci decembrie. Pietatea creştină s-a recules şi se reculege de-a pururi ȋn faţa smeritei „fiice a Sionului” despre care cu multe secole ȋnapoi, profetul Isaia a spus: „iată, fecioara va lua ȋn pântece şi va naşte fiu şi vor chema ȋn numele lui Emmanuel, adică, cu noi este Dumnezeu”.
O descendenţă ilustră, o genealogie regală lega pe Miriam, fiica bătrânilor Ioachim şi Ana, de veacurile istoriei şi ale vechei dinastii a lui David. Documentele creştine, arhiva noastră sacră, Sfânta Evanghelie, se deseschid ȋn grădina Bunei Vesitiri, unde Arhanghelul Gavril o ȋntâmpină smerit pe Fecioară: „Bucură-te cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată esti tu ȋntre femei”(Luca, 1,28).
Miracolul existenţe umane
Mesajul suprem adus Mariei ȋntr-un braţ de crini (aşa cum au imortalizat icoana cei mai mulţi zugravi) şi ȋntr-o adâncă metanie de aripi albe. Din ea, din Fecioara Maria, se va naşte Mântuitorul lumii, prin acelaşi act mai presus de fire prin care s-au născut cerul şi pământul la ȋnceputul lor innaccesibil priceperii noastre. Dumnezeu le-a aranjat toate aşa, ca să rămână acest spaţiu pentru libertatea noastră. El ne-a dăruit, cu paradoxul evidenţelor neconstrângătoare, ca să ne pună la ȋncercare libertatea şi să ne facă viaţa frumoasă.
Să lase câmp liber cercetării, dezvoltării, desăvârşirii. Să-l facă pe om să se simtă demn de libertatea sa de alegere, i-a oferit ȋn acelaşi timp şi evidenţele pentru cei ce le văd şi se mulţumesc cu ele, şi principiile, dar şi posibilitatea de a le pune la ȋndoială, de a le crede insuficiente sau neconcludente. I-a dat raţiunea cu limite, dar i-a dat şi o raţiune fără limite, ca aceea de care vorbeau Pascal sau Newton, lăsându-l să se frământe singur.
În frământarea aceasta e marea frumuseţe. În ea e tot miracolul sensului existenţei umane, ȋn care e loc şi pentru ȋndoială şi pentru credinţă, pentru toate. Din toate alege credinciosul care găseşte de cuviinţă să opteze, prin raţiunea inimii unită cu raţiunea discursivă, credinţa ȋn Dumnezeu şi ȋmplinirea sa sufletească reaizată ȋn mântuire.
Minuni mai presus de minte
Două minuni s-au săvârşit ȋn acea frumoasă primăvară de acum două milenii: minunea Fecioarei, prin zămislirea fără de bărbat şi coborârea Stăpânului ȋn mărginirea făpturii create. După raţiunea cea de sub simţuri, aceste minuni par de neȋnţeles, dar pentru mintea cea luminată de har, după raţiunea cea de dincolo de limite, ȋnţelesurile se deschid şi taina se dezvăluie şi se limpezeşte: „Căci Dumnezeu, unde voieşte, se biruieşte rânduiala firii”.
Privind Icoana Bunei Vestiri, vedem mai ȋntâi cum ȋngerul descoperă măreţia Fecioarei, când ȋi zice: „Binecuvântată eşti tu ȋntre femei”. Iar Acatistul ne dezvăluie că: „Îngerul sta cu frică ȋnaintea Fecioarei”. Ce calităţi vor fi ȋndreptăţit alegerea Fecioarei? A fost ȋntrebarea de veacuri a celor ce au adăstat la acest praznic. Din Evanghelie, aflăm că acestea au fost: neprihănirea totală, ȋn gând, ȋn simţire şi ȋn faptă, ȋmpreună cu smerenia desăvârşită. Şi această „măreţie a Fecioarei”, descifrată de ȋnger, a devenit prin Duhul Sfânt, care a „umbrit-o”, „măreţia mamei”, pe care de două mii de ani „o fericesc toate neamurile”.
Minunea Bunei Vestiri din Cetatea Băniei
Cu peste un sfert de mileniu ȋn urmă, un boier din stirpea Craioveştilor, căzu la grea suferinţă şi, ȋn ciuda străduinţelor depuse pentru ȋnsănătoşire, speranţele de viaţă se ȋmpuţinau cu fiecare clipă. La o ultimă ȋmpărtăşire, credincioasa-i soţie ȋl duce pe braţe ȋn bisericuţa de lemn, de alături, care avea ca hram Buna Vestire. Ce se va fi petrecut atunci ȋn mintea marelui boier, cum se va fi concentrat el ȋn teribila-i suferinţă, ce juruinţă va fi făcut, nu ştim. Se ştie ȋnsă cert, că după câteva luni, el s-a pus pe picioare şi a pornit la realizarea unui proiect grandios pentru acele vremuri: temeluirea unei biserici monumentale, construirea primului spital zonal, a primului cămin pentru bătrâni şi a primei şcoli publice din Oltenia..
În luna mai 1753, episcopul Râmnicului – Noul Severin, Grigorie Socoteanu, ȋnconjurat de majoritatea clerului din Oltenia, a sfinţit noul aşezământ, rânduind ca hram principal, Buna Vestire, iar ca hram secundar, Sf. Împăraţi Constantin şi Elena, după numele ctitorului. Până ȋn anul 1775 s-au adus la ȋndeplinire toate cele juruite de ctitor: biserică, spital, cămin, şcoală pentru funcţionarea cărora dăruind toată avuţia sa.
De atunci, din 1753, icoana Bunei Vestiri, a stat pe frontispiciul bisericii, a servit ca hram şi celorlalte aşezăminte şi ca ocrotitoarea pentru familia marelui ctitor. De atunci, Constantin Obedeanu şi soţia sa Stanca, au trecut ȋn rândul marilor ctitori, mormitnele lor aflându-se ȋn deosebită cinstitre ȋn sfântul lăcaş, iar numele de „Obedeanu” constituie, iată, după peste un sfert de mileniu, un punct de referinţă pentru cetatea Băniei.
Mi-a fost dat să slujesc aproape 30 de ani la această biserică şi aproape 15 ani la şcoala din incinta ei. Şi atât cât va ȋngădui Dumnezeu ȋmi voi purta poverile bătrâneţii ȋn casa de alături, peste care se revarsă turlele ei la fiecare apus de soare al zilei.
Se cuvine dar, să mărturisim că Buna Vestire apropie tainic laolaltă pe toţi cei care cred, ȋn cer şi pe pământ, că Fiul lui Dumnezeu, pogorând spre noi pe orbita inefabilă a iubirii de oameni, a binevoit să se ȋntrupeze de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi să se facă Om.
Iată convingerea care străbate prin ȋntunericul ȋndoielilor şi certitudinilor ca un fulger eliberator. Iată scara care se rezema oarecând pe pieptul lui Iacob şi „făcea cale largă ȋngerilor Domnului”.
Pr. Ioan Ioanicescu