Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Şedinţă solemnă cu participarea Întâistătătorilor şi delegaţiilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale, Moscova, 2 decembrie 2017: Comuniune fraternă şi coresponsabilitate misionară Ne aflăm astăzi la Moscova pentru a marca împreună împlinirea a 100 de ani de la restabilirea patriarhatului în Biserica Ortodoxă Rusă (1917-2017). Instituţia patriarhatului în Biserică…
An: 2017
02.12.2017 – Slujiri ale ierarhilor din Mitropolia Olteniei
În Duminica a 31-a după Rusalii (Vindecarea orbului din Ierihon, Luca 18, 35-43), 3 decembrie 2017, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va săvârşi Sfânta Liturghie la Biserica “Sfântul Apostol Andrei” din Craiova, cartierul Craioviţa Nouă. Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, va sluji la Catedrala episcopală cu hramurile “Învierea Domnului” şi…
02.12.2017 – Ceremonial militar-religios de Ziua Naţională, la Craiova: “Unirea adevărată este numai în credinţă”
Ziua Naţională a României a debutat la Craiova cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în paraclisele mitropolitane şi bisericile parohiale, în cadrul căreia a fost săvârşită şi slujba de Te Deum pentru eroii neamului care au înfăptuit unirea naţională a românilor. A urmat, de la ora 10.00, tradiţionalul ceremonial militar-religios care a adunat mii de craioveni…
01.12.2017 – Cerc al directorilor de licee din judeţul Gorj la Mănăstirea Lainici
Mănăstirea Lainici din judeţul Gorj a găzduit miercuri, 29 noiembrie, Cercul directorilor din învăţământul liceal gorjean. Evenimentul a fost organizat de Liceul Teologic din Târgu Jiu, reprezentat prin directorul instituţiei, pr. prof. Anghel Păunescu. Au mai fost prezenţi: Inspectorul Şcolar General al I.S.J. Gorj, prof. Ion Isfan, Inspectorul de Religie, pr. Neofit Stănciulescu şi pr….
30.11.2017 – Noi duhovnici în Arhiepiscopia Craiovei
7 preoţi au primit duhovnicia miercuri, 29 noiembrie 2017, la Paraclisul mitropolitan „Toţi Sfinţii” din incinta Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei. Slujba de hirotesie a fost săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. La final, fiecare preot a primit câte o diplomă ce atestă hirotesia întru duhovnic, un molitfelnic şi o…
29.11.2017 – Slujiri ale ierarhilor din Mitropolia Olteniei
Joi, 30 noiembrie 2017, de praznicul Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, ocrotitorul României, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Sibiu. Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, va sluji la Mănăstirea „Peştera Sfântului Apostol Andrei” din Arhiepiscopia Tomisului, iar Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei…
28.11.2017 – Cerc pedagogic la Seminarul Teologic din Craiova
Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova a găzduit sâmbătă, 25 noiembrie, Cercul pedagogic al profesorilor de Religie cu activitate în şcolile cu gimnaziu din judeţul Dolj. În contextul acestei activităţi, după prezentarea şi dezbaterea principalelor probleme didactice, corul Seminarului Teologic, condis de prof. dr. Victor Şapcă, a prezentat un program artistic de muzică populară….
28.11.2017 – Evenimente liturgice şi catehetice în Parohia Mântuleasa: Tineri premiaţi de praznicul Sfintei Ecaterina
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Mântuleasa din Craiova a găzduit cu prilejul celui de al doilea hram mai multe activităţi catehetice. Astfel, sâmbătă, 25 noiembrie, de praznicul Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, mai mulţi elevi de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova au luat parte la sărbătoarea parohiei, fiind premiaţi pentru rezultatele bune la învăţătură….
28.11.2017 – Colocviu şi susţinere de lucrări pentru obţinerea Gradul I preoţesc în Mitropolia Olteniei
27.11.2017 – Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit vizita ministrului Apărării al Republicii Libaneze
În ziua de 27 noiembrie 2017, la Reședința patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, l-a primit pe Excelența Sa domnul Yacoub Riad Al Sarraf, Ministrul Apărării Republicii Libaneze, însoțit de o delegație oficială. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și-a exprimat bucuria întâlnirii și a menționat bunele relații dintre Bisericile celor două țări. Domnul Ministru…
27.11.2017 – Copiii Centrului social „Best Life” au vizitat Muzeul Olteniei și Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”
Centrul social multifuncțional „Best Life” pentru copii dezavantajați social al Arhiepiscopiei Craiovei a organizat pentru aproximativ 40 de elevi din cadrul Liceului Teoretic „Mihai Viteazul” și Școlii Gimnaziale nr. 3 din municipiul Băilești, beneficiari ai așezământului social din Craiova, o serie de acțiuni recreativ – educaționale. Vineri, 24 noiembrie, copiii au participat la un atelier…
27.11.2017 – Bisericile din Brădetu şi Bâltişoara au fost resfinţite: Bucurii duhovniceşti pe plaiuri gorjene
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a resfinţit două sfinte locaşuri de închinare din judeţul Gorj. Sâmbătă 25 noiembrie, a fost săvârşită slujba de resfinţire a Bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Parohia Brădetu, comuna Mătăsari, Protoieria Târgu Jiu Sud, iar duminică, 26 noiembrie a fost resfinţită Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia Bâltişoara,…
24.11.2017 – Slujiri ale ierarhilor din Mitropolia Olteniei
Sâmbătă, 25 noiembrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va săvârşi Sfânta Liturghie şi slujba de resfinţire a Bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Parohia Brădetu, Protoieria Târgu Jiu Sud, judeţul Gorj. În Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor, Luca 18, 18-27), 26 noiembrie 2017, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei…
24.11.2017 – A unit bucuria vieţii cu lumina credinţei Actriţa Stela Popescu (1935-2017)
Am primit cu multă întristare vestea trecerii din această viaţă a Doamnei Stela Popescu, una dintre cele mai populare actriţe. Născută într-o familie credincioasă, în Basarabia, Doamna Stela Popescu nu a uitat în toată viaţa ei educaţia pe care a primit-o în copilărie, şi anume: credinţa în Dumnezeu, rugăciunea, făcută pe ascuns în timpul comunismului,…
24.11.2017 – Post clerical vacant în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei
În urma şedinţei Permanenţei Consiliului Eparhial al Sfintei Arhiepiscopii a Craiovei din data de 24.11.2017 s-a hotărât scoaterea la concurs a postului de preot paroh la Parohia Grindeni, Protoieria Craiova Sud, cu 250 de familii, categoria II B; Dosarele candidaţilor care îndeplinesc condiţiile de participare la concurs se depun la Sectorul Administrativ al Arhiepiscopiei Craiovei,…