Mănăstirea „Sfântul Ilie Tesviteanul”, situată în apropierea Sanatoriului din localitatea Dobriţa, judeţul Gorj îşi prăznuieşte miercuri, 20 iulie, Ocrotitorul spiritual. În zi de aleasă sărbătoare, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Olteniei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Piatra de temelie a bisericii aşezământului…
Lună: iulie 2016
15.07.2016 – Slujiri ale ierarhilor din Mitropolia Olteniei
În Duminica a 4-a după Rusalii (17 iulie 2016), Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va săvârşi Sfânta Liturghie şi slujba de sfinţire a Paraclisului “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” de la Spitalul Municipal din Calafat, judeţul Dolj. Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji la Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”…
15.07.2016 – REZULTATE
15.07.2016 – Prelungire posturi clericale vacante în Protoieriile Băileşti, Craiova Nord şi Tg. Cărbuneşti
În urma şedinţei Permanenţei Consiliului Eparhial al Sfintei Arhiepiscopii a Craiovei din data de 15.07.2016 s-a hotarat prelungirea perioadei de depunere a dosarelor pentru ocuparea următoarelor posturi clericale vacante: 1. Postul de preot paroh la Parohia Unirea II, , Protoieria Băileşti, categoria II A; 2. Postul de preot II la Parohia Izvorul Tămăduirii din Calafat,…
15.07.2016 – Post clerical vacant în Protoieria Craiova Sud
În urma şedinţei Permanenţei Consiliului Eparhial al Sfintei Arhiepiscopii a Craiovei din data de 15.07.2016 s-a hotărât scoaterea la concurs a postului vacant de preot paroh de la Parohia Padea, Protoieria Craiova Sud, cu 300 de familii, categoria II C. Dosarele candidaţilor care îndeplinesc condiţiile de participare la concurs se depun la Sectorul Administrativ al…
14.07.2016 – Doi noi profesori promovaţi la Facultatea de Teologie din Craiova
Facultatea de Teologie din Craiova şi-a îmbogăţit corpul profesoral săptămâna aceasta cu un conferenţiar şi un lector. Cele două examene de promovare pe post au fost susţinute de diac. lect. dr. Ionel Ungureanu, de la catedra de Morală a Facultăţii de Teologie din Craiova şi dr. Emilia Burlan. Pentru postul de conferenţiar universitar la disciplina…
12.07.2016 – Activităţi pentru tineri în Arhiepiscopia Craiovei: Şcoala de vară de la Parohia Harşu, la final
Şcoala de vară, organizată de Parohia „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana” – Harşu din Caiova, s-a încheiat la sfârşitul săptămânii trecute. La finele a zece zile de activităţi şi experienţe catehetice şi educative, cei 100 de participanţi au primit daruri şi s-au bucurat de o excursie la Mănăstirile din nordul Olteniei. După numeroase activităţi şi…
12.07.2016 – Apariţii editoriale la „Mitropolia Olteniei”: Două lucrări de teologie patristică
Între cele mai noi apariţii tipărituri de la Editura „Mitropolia Olteniei” se numără două valoroase lucrări de teologie patristică. „Sfinţii Părinţi – teologii Bisericii” şi „Personalităţi teologice bizantine (sec. VIII-XV)” sunt semnate de pr. conf. dr. Constantin Băjău, cadru didactic la Facultatea de Teologie din Craiova. De curând au văzut lumina tiparului la Editura „Mitropolia…
12.07.2016 – Biserica Parohiei gorjene Şiacu a fost sfinţită
În Duminica a 3-a după Rusalii, 10 iulie 2016, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie şi slujba de sfinţire a Bisericii „Naşterea Maicii Domnului” din Filia Şiacu, Parohia Corobăile, Protoieria Târgu Jiu Sud, judeţul Gorj. De aproape un secol, credincioşii din mica localitate gorjeană Şiacu, filie a parohiei Corobăile,…
12.07.2016 – Post clerical vacant în Protoieria Craiova Sud
În urma şedinţei Permanenţei Consiliului Eparhial al Sfintei Arhiepiscopii a Craiovei din data de 08.07.2016 s-a hotărât scoaterea la concurs a postului vacant de preot II de la Parohia Ungureni din mun. Craiova, Protoieria Craiova Sud, cu 1000 de familii, categoria I A. Dosarele candidaţilor care îndeplinesc condiţiile de participare la concurs se depun la…
12.07.2016 – Post clerical vacant în Protoieria Tg. Jiu Nord
În urma şedinţei Permanenţei Consiliului Eparhial al Sfintei Arhiepiscopii a Craiovei din data de 08.07.2016 s-a hotărât scoaterea la concurs a postului vacant de preot paroh de la Parohia Schela, Protoieria Tg. Jiu Nord, cu 200 de familii, categoria II C. Dosarele candidaţilor care îndeplinesc condiţiile de participare la concurs se depun la Sectorul Administrativ…
08.07.2016 – Slujiri ale ierarhilor din Mitropolia Olteniei
În Duminica a 3-a după Rusalii (10 iulie 2016), Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va săvârşi Sfânta Liturghie şi slujba de sfinţire a Bisericii “Naşterea Maicii Domnului” din Filia Şiacu, Parohia Corobăile, Protoieria Târgu Jiu Sud, judeţul Gorj, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji la Catedrala episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din…
07.07.2016 – Activități interactive şi educative la Centrul „Best Life”: Arhiepiscopia Craiovei, în sprijinul elevilor din Bănie
Copiii Centrului social multifuncțional „Best Life”, coordonat de Arhiepiscopia Craiovei, participă în lunile de vară la o serie de activități recreative și educaționale, în colaborare cu instituțiile de cultură craiovene. Alături de copiii aflați în grija Arhiepiscopiei Craiovei se află în această perioadă şi jurnaliştii craioveni care desfăşoară mai multe sesiuni informative și ateliere media…
07.07.2016 – Activităţi catehetice în Arhiepiscopia Craiovei: O nouă întâlnire la Biserica „Ziua Crucii”
Ca în fiecare săptămână, grupul de cateheză al credincioşilor din Parohia Rovine, din Craiova, s-au întâlnit cu pr. Marius Bârlădeanu la Biserica „Ziua Crucii”. Tema de discuţie a fost „Respectul de sine şi respectul faţă de ceilalţi”. Preocuparea pentru învăţătura cea ziditoare de suflet este întărită în fiecare săptămână în mijlocul membrilor Grupului de cateheză…