Dumnica Ortodoxiei, prima din Postul Sfintelor Paşti, a adunat laolaltă sute de credincioşi în lăcaşurile de închinare din Oltenia. La Catedrala mitropolitană din Craiova, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Prima duminică din Postul Mare,…
Lună: martie 2014
07.03.2014 – Slujiri ale ierarhilor din Mitropolia Olteniei în Duminica Ortodoxiei
În Duminica I – a din Postul Sfintelor Paşti (a Ortodoxiei, 9 martie 2014), Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova. Înaltpreasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, va participa la Sfânta Liturghie săvârşită de Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, la Catedrala…
07.03.2014 – EXAMEN CAPACITATE PREOŢEASCĂ
07.03.2014- Capacitate preoteasca 2014 – MEDIE GENERALĂ TITULARIZARE
06.03.2014 – Expoziţie de mărţişoare realizate de beneficiarii “Vasiliada”: Un demers pentru sprijinirea celor în nevoie
Marţisoarele realizate de beneficiarii centrelor sociale ale Asociaţiei Vasiliada, a ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei, sunt expuse, pana maine, 7 martie, în Piaţa “Mihai Viteazul” din Craiova. Fondurile obţinute vor fi orientate către susţinerea activităţilor de terapie ocupaţională desfăşurate în cadrul centrelor sociale ale Asociaţiei Vasiliada. Devenită deja traditie, expoziţia de obiecte specifice sărbătorii Marţişorului…
06.03.2014 – Program liturgic special în prima săptămână a Postului Mare, la Craiova
La Catedrala „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” şi la paraclisele mitropolitane din Craiova, slujbele religioase din prima săptămână a Postului Sfintelor Paşti (numită şi „Săptămâna duhovnicească”), debutează în fiecare dimineaţă cu slujba Utreniei, urmată de Ceasurile 1, 3, 6, 9 şi Obedniţa. De luni până joi inclusiv, începând cu ora 17.00, se săvârşeşte în cadrul…
06.03.2014 – Prinos de gând şi mulţumire Mitropolitului Nestor al Olteniei: „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri!”
L-am cunoscut pe Înaltpreasfinţitul Nestor încă de pe vremea când era episcop-vicar al Arhiepiscopiei Craiovei. Dumnezeu a rânduit astfel lucrurile încât să-l întâlnesc pe scările Palatului mitropolitan. Era un bărbat frumos, încă tânăr, zvelt, suplu, în deplină putere, cu barba neagră şi privire pătrunzătoare. M-a oprit, m-a întrebat cine sunt şi ce caut şi,…
05.03.2014 – Expoziţie de mărţişoare la Paraclisul mitropolitan „Sfântul Gheorghe Vechi”
Paraclisul mitropolitan „Sfântul Gheorghe Vechi” din Craiova găzduieşte până la data de 8 martie o expoziţie de mărţişoare şi felicitări, confecţionate de preşcolarii din cadrul grădiniţelor „Sfânta Ana”, „Iedera”, „Căsuţa Piticilor” şi „Butterfly”. „”Împreună cu grădiniţele partenere, desfăşurăm o serie de activităţi frumoase, aşa cum este şi cea din această perioadă de început de…
05.03.2014 – Pavecerniţa Mare, timp privilegiat pentru odihnirea sufletului prin rugăciune şi asceză
Pavecerniţa Mare este una dintre slujbele specifice Postului Mare, fiind săvârşită în toate zilele, cu mici excepţii (zilele de sâmbătă şi duminică, când se face Pavecerniţa Mică; miercuri şi vineri în săptămâna a cincea a postului; miercuri, joi şi vineri în Săptămâna Sfintelor Pătimiri). Pavecerniţa este o slujbă de mulţumire pentru ziua care tocmai…
05.03.2014 – Prinos de gând la începutul Sfântului şi Marelui Post: Vremea pocăinţei
Prima săptămână a Postului Mare, încununată cu rugăciune, metanii şi smerită plecăciune a genunchilor, a fost primită şi în rândul credincioşilor din Mitropolia Olteniei. Începând de luni seara, în catedralele chiriarhale, paraclisele mitropolitane, bisericile de mir sau mănăstiri, preoţii slujitori, în frunte cu arhiereii, au săvârşit rânduiala Canonului cel Mare. Mireasma binefăcătoare a postului,…
04.03.2014 – Patriarhul României la 24 de ani de arhierie
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române aniversează, astăzi, 4 martie 2014, douăzeci şi patru de ani de când a fost hirotonit episcop. Patriarhul României a fost hirotonit arhiereu la 4 martie 1990, în Duminica Ortodoxiei, în Catedrala Mitropolitană din Timişoara de către Înaltpreasfinţitul Părinte Nestor, Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Mitropolitul…
03.03.2014 – Centrul social “Aripi de Lumină” a fost inaugurat
Centrul social „Aripi de Lumină” al Arhiepiscopiei Craiovei a fost inaugurat vineri, 28 februarie, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, și reprezentanților mai multor organizaţii implicate în proiecte cu caracter social. În cadrul evenimentului au fost prezentate rezultatele proiectului Centrului social pentru copii “Aripi de Lumină” , finanţat prin intermediul fondurilor…
03.03.2014 – ASCOR Craiova are un nou preşedinte
Membrii Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR), filiala Craiova, s-au reunit, cu binecuvântarea IPS Părinte Irineu, în cursul zilei de sâmbătă, 1 martie. Întâlnirea a avut loc în sala A4 a Centrului de Restaurare şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova şi a fost prilejuită de lucrările Adunării Generale ASCOR. Pe ordinea de zi au…
03.03.2014 – Sfânta Liturghie Arhierească în Parohia doljeană Padea
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Nicolae” din Parohia Padea, comuna Drănic, judeţul Dolj, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul slujbei, tânărul teolog Adrian Elian Dogariu, a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Amărăștii de Jos…
01.03.2014 – Slujiri ale ierarhilor din Mitropolia Olteniei
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec pentru Postul Sfintelor Pasti, 2 martie 2014), Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va săvârşi Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Nicolae” din Parohia Padea, comuna Drănic, judeţul Dolj. Înaltpreasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, va participa la Sfânta Liturghie săvârşită la Catedrala arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din…