Începând de astăzi şi până pe 3 octombrie, elevii din toate judeţele Olteniei se pot înscrie la Festivalul – concurs de poezie religioasă, ediţia a VI – a, organizat de Fundaţia „Cuvântul care zideşte” a Mitropoliei Olteniei. Pentru înscriere, doritorii trebuie să compună câte trei poezii cu tema „Natura, – darul lui Dumnezeu pentru…
Lună: septembrie 2012
19.09.2012 – Preoţii din Oltenia susţin examene pentru pentru obtinerea gradelor profesionale
Aproximativ 100 de preoţi din Mitropolia Olteniei, respectiv: Arhiepiscopia Craiovei, Arhiepiscopia Râmnicului, Episcopia Severinului şi Strehaiei şi Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, susţin în zilele de 18 şi 19 septembrie, examene pentru obţinerea gradelor profesionale definitivat şi gradul II.. Evaluarea, care are loc la Mânăstirea Tismana din judeţul Gorj, a început ieri cu susţinerea probei…
18.09.2012 – Eveniment academic închinat Sfântului Împărat Constantin cel Mare: Simpozion naţional de istorie la Tismana
Profesori de marcă, cercetători şi istorici din întreaga ţară s-au întrunit la Mănăstirea Tismana, în judeţul Gorj, pentru a lua parte la lucrările simpozionului dedicat împlinirii a „1700 de ani de la Edictul de la Mediolanum”. Evenimentul a fost deschis oficial luni, 17 septembrie, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul…
18.09.2012 – Slujbe de Te Deum în şcolile teologice din Arhiepiscopia Craiovei
Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova şi-a deschis porţile în prima zi a noului an şcolar. Evenimentul a fost marcat prin oficierea Sfintei Liturghii la altarul paraclisului şcolii de către părinţii profesori, în frunte cu pr. prof. Constantin Popescu, directorul instituţiei. A urmat o slujbă de Te Deum în cadrul căreia au fost…
17.09.2012 – Simpozion dedicat împlinirii a 1700 de ani de libertate a creştinismului, la Tismana
Comisia Română de Istorie şi Studiu al Creştinismului organizează cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi sprijinul Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, un simpozin naţional la Mânăstirea Tismana, din judeţul Gorj”, dedicat aniversării a 1700 de ani de la publicarea Edictului de la Mediolam, din anul 313, care acorda libertate Bisericii Creştine. Evenimentul se…
17.09.2012 – Liturghie arhierească în Parohia gorjeană Roşia de Jos: IPS Irineu a resfinţit Biserica din Ruget
În prima Duminică de după praznicul Înălţării Sfintei Cruci, Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia Roşia de Jos, Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj. Cu acest prilej, a fost resfinţită Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din satul Ruget şi a fost săvârşită Sfânta Liturghie în…
17.09.2012 – Cooperarea dintre Familie, Şcoală şi Biserică în actul educaţional
Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat elevilor, părinților și profesorilor, cu ocazia începerii anului școlar 2012-2013, 17 septembrie 2012: Educația este forma cea mai înaltă în lucrarea de modelare și formare a caracterului și personalității copiilor și tinerilor. Din acest motiv educația ar trebui să fie prioritatea fundamentală a oricărei societăți…
17.09.2012 – Membri Asociatiei Oastea Domnului s-au întrunit la Biserica Postelnicu Fir din Craiova
Evenimentul a fost deschis în prezenţa Mitropolitului Olteniei prin săvârşirea slujbei Vecerniei. Zeci de credincioşi din toate zonele ţării au participat în zilele de 15 şi 16 septembrie la Adunarea anuală a Asociaţiei creştin-ortodoxe “Oastea Domnului”, care a avut loc la Biserica Postelnicu Fir din Craiova. Evenimentul a debutat sămbătă după amiaza prin…
15.09.2012 – Slujiri ale ierarhilor din Mitropolia Olteniei, în Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci
Înalt Preasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei va săvârşi Sfânta Liturghie şi slujba de resfinţire a Bisericii „Cuvioasa Parascheva” din Parohia Roşia de Jos, satul Ruget, judeţul Gorj. Înalt Preasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului va sluji la Catedrala arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei va sluji la Paraclisul Catedralei episcopale…
15.09.2012 – Sărbătoarea Sfintei Cruci în Cetatea Băniei: Liturghie arhierească în cartierul craiovean Rovine
Biserica Parohiei „Ziua Crucii” din cartierul craiovean Rovine, Protoieria Craiova Nord, şi-a sărbătorit hramul vineri, 14 septembrie, de praznicul „Înălţarea Sfintei Cruci”. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Câteva sute de credincioşi din mai multe…
14.09.2012 – Slujiri ale ierarhilor din Mitropolia Olteniei de praznicul “Înălţarea Sfintei Cruci”
Înalt Preasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei va săvârşi Sfânta Liturghie la hramul Bisericii „Înălţarea Sfintei Cruci” din Craiova. Înalt Preasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului va sluji împreună cu Preasfinţitul Episcop vicar Emilian Lovişteanul la hramul Mânăstirii Mălaia din judeţul Vâlcea, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei va sluji la altarul de vară special amenajat la…
14.09.2012 – Ziua Crucii – zi de post aspru
În amintirea Pătimirilor şi Răstignirii pe Cruce ale Mântuitorului, Părinţii Bisericii au rânduit ca, pe 14 septembrie, să se ajuneze total, adică să se ţină post negru. Creştinii ortodocşi întâmpină „Ziua Crucii” cu post, rugăciune şi smerenie. Această sărbătoare nu este singura din timpul anului bisericesc în care se ajunează total. Creştinii ortodocşi…
14.09.2012 – Consfăturile profesorilor de Religie din judeţele Dolj, Gorj şi Mehedinţi: Discuţii tematice la început de an şcolar
Profesorii de Religie din Arhiepiscopia Craiovei şi Episcopia Severinului şi Strehaiei s-au întrunit în şedinţă de lucru, în cadrul conferinţelor anuale prilejuite de începerea noului an şcolar. Cu acest prilej au fost discutate mai multe probleme legate de buna organizare şi gestionare a învăţământului primar şi liceal în şcolile de pe raza judeţelor Dolj,…
12.09.2012 – Preafericitul Părinte Daniel împlineşte astăzi cinci ani de când a fost ales Patriarh
La 12 septembrie 2007, în urmă cu cinci ani, Preafericitul Părinte Daniel a fost ales Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, locţiitor al tronului Cezareei Capadociei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. În seara acelei zile, potrivit Ziarul Lumina, în jurul orei 20:00, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a validat alegerea…
12.09.2012 – Cursuri de ţesător – restaurator, organizate de Fundaţia „Cuvântul care Zideşte”
Începând cu luna octombrie vor începe cursurile de calificare în meseria de ţesător – restaurator adresate şomerilor din zonele rurale ale judeţelor Dolj şi Olt. Cursurile se vor desfăşura în localitatea Grădinari – Olt, în cadrul proiectului cu finanţare europeană „RESTAURO – Specializare în arta ţesătoriei tradiţionale”, derulat de către Fundaţia “Cuvântul care zideşte” a…