Studenţii craioveni au primit astăzi arhiereasca binecuvântare a Înalt Preasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei, Mitropolitul Olteniei şi Decanul Facultăţii de Teologie, Istorie şi Ştinţele Educaţiei din Craiova, la începutul noului an universitar. Evenimentul a avut loc în Sala „Albastră” a Universităţii din Craiova. Bucuria începerii unui nou an universitar a răsărit…
Lună: octombrie 2011
02.10.2011 – Cursuri de perfecţionare în artă şi pictură pentru copii şi tineri
Printre priorităţile Fundaţiei „Buna Vestire” se numără şi promovarea valorile culturale şi spirituale creştin-ortodoxe în rândul copiilor şi tinerilor. Aceştia vor beneficia în curând de mai multe cursuri de perfecţioare în artă şi pictură. Astfel, timp de cinci zile, micuţii artişti în devenire vor participa la o tabără de creaţie, intitulată generic „Icoana – fereastră…
02.10.2011 – „Spiritualitate şi cultură pe meleagurile oltene”
În curând, vor avea loc la Tismana lucrările activităţii cu tema „Spiritualitate şi cultură pe meleagurile oltene”. Evenimentul este organizat de Fundaţia „Cuvântul care zideşte. Vor fi susţinute mai multe prelegeri despre artă, literatură, religie, tradiţii şi obiceiuri româneşti. (Diac. Ioniță Apostolache)
02.10.2011 – Fundaţia „Cuvântul care zideşte” în sprijinul tinerilor
Din organigrama activităţilor care vor fi desfăşurate de Fundaţia „Cuvântul care zideşte”, ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei, pe anul în curs, va face parte şi manifestarea cu tema „Tinerii şi preocupările lor culturale la începutul secolului XXI”. În cadrul acestei activităţi, tineri din judeţele Dolj, Gorj şi Mehedinţi vor avea posibilitatea să cunoască diverse obiective,…
02.10.2011 – Praznicul „Sfântului Acoperământ” în Arhiepiscopia Craiovei: Biserica Parohiei Motru Sec a fost resfinţită
Câteva sute de credincioşi au fost prezenţi sâmbătă, 1 octombrie, de praznicul Acoperământul Maicii Domnului, la resfinţirea Bisericii cu hramul „Înălţarea Domnului” din localitatea gorjeană Motru Sec. Slujba de resfinţire şi Sfânta Liturghie au fost oficiate de un sobor de preoţi şi diaconi în frunte cu Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. În…
02.10.2011 -Liturghie arhierească în Parohia doljeană Brădeştii Bătrâni: O nouă capelă închinată Naşterii Maicii Domnului
Credincioșii din localitatea doljeană Brădeștii Bătrâni au primit astăzi vizita Înalt Preasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, cu ocazia sfinţirii capelei, închinate „Naşterii Maicii Domnului”, şi cancelariei parohiale. Evenimentul a fost marcat de săvârşirea Dumnezeieştii Liturghii, în sobor de preoţi şi diaconi. Situată la aproximativ 25 km de municipiul Craiova, în…