Membrii Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, filiala Craiova, se vor întâlni astăzi seară, de la orele 18,00, la Biserica Postelnicu Fir din Bănie. Tinerii vor lua parte la slujba de priveghere, săvârşită aici de preoţii slujitori în cinstea prăznuirii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. „Seara de priveghere pe care o organizează se va afla sub…
Categorie: Fără categorie
27.06.2016 – Examen de licenţă la Facultatea de Teologie din Craiova
Studenţii din anii terminali ai Facultăţii de Teologie din Craiova, specializarea Pastorală şi Artă Sacră, susţin în zilele de 28 şi 29 iunie, examenele de licenţă şi disertaţie, sesiunea iunie 2016. Astfel, marţi, 29 iunie, în sala „Arhim. Eufrosin Poteca” a Centrului de restaurare, conservare patrimoniu şi vizualizare din str. Brestei, nr. 23, studenţii de…
23.05.2016 – Evenimente liturgice în Arhiepiscopia Craiovei: Bucurii duhovniceşti pentru credincioşii gorjeni
De praznicul Sfinţilor Constantin şi Elena, credincioşii din Târgu Jiu au primit vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a slujit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinţii Împăraţi” din zona Parângul. A doua zi, duminică, 22 mai, IPS Părinte a resfinţit biserica Mănăstirii Dealu, din judeţul Gorj. Municipiul Târgu Jiu a găzduit în…
09.05.2016 – Praznicul Izvorul Tămăduirii la Mănăstirea Maglavit
Câteva sute de credincioşi veniţi din zona Olteniei dar şi din alte părţi ale ţării au venit vineri, 6 mai, de praznicul Izvorul Tămăduirii, la Mânăstirea Maglavit din judeţul Dolj, pentru a sărbători hramul sfântului aşezământ monahal. Conform cu tradiţia ultimilor ani, bucuria duhovnicească a sărbătorii a fost sporită de prezenţa în mijlocul credincioşilor şi…
17.12.2015 – Colinde în catedralele craiovene
Corul Facultăţii de Teologie din Craiova, condus de pr. lect. dr. Adrian Maziliţa, a susţinut miercuri, 17 decembrie, un concert de colinde la Paraclisul mitropolitan „Maica Precista” – Dudu din Craiova. Evenimentul a adunat câteva sute de credincioşi craioveni. Atmosfera de sărbătoare a fost plinită de interpretarea deosebită a teologilor craioveni, care au adus la…
27.10.2015 – ZILELE SPIRITUALE ALE ORAŞULUI CRAIOVA
Mitropolia Olteniei, Arhiepiscopia Craiovei împreună cu Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, Facultatea de Teologie din Craiova, Asociaţia „Craiova Capitală Culturală Europeană”, Seminarul Teologic „Sf. Grigorie Teologul” din Craiova, ASCOR Craiova cu binecuvântarea ┼ Dr. IRINEU organizează: ZILELE SPIRITUALE ALE ORAŞULUI CRAIOVA
16.10.2015 – Rezultate
02.10.2015 – Hram de tradiţie la Mănăstirea Strâmba Jiu
Praznicul Acoperământului Maicii Domnului a adunat zeci de pelerini la hramul Mănăstirii „Sfânta Treime”-Strâmba Jiu, din judeţul Gorj. Cinstitul aşezământ se numără printre cele mai reprezentative locuri de tradiţie monahală din Oltenia, închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Alături de mănăstirile Tismana, Lainici sau Polovragi, Mănăstirea „Sfânta Treime”-Strâmba Jiu se numără printre cele mai îndrăgite locuri…
10.04.2015 – Sfânta şi Marea Zi Vineri
Sfânta şi Marea Zi Vineri „Săvârşitu-s-a“ spre mântuirea noastră † IPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei Întreaga lucrare iconomică a Mântuitorului Iisus Hristos este un complex de sentimente şi atitudini divine şi umane în acelaşi timp. Infinitatea şi realitatea acestor acţiuni au un caracter tainic, care depăşesc tot ceea ce este omenesc. În acest…
16.12.2014 – Vremea colindelor în Arhiepiscopia Craiovei
Credincioşii craioveni primesc vestea Naşterii Domnului în cânt de colind, împărtăşindu-se de alese bucurii duhovniceşti în cadrul tradiţionalelor festivaluri şi concerte organizate în această perioadă. După ce săptămâna trecută grupuri de colindători, în special copii beneficiari ai proiectului naţional de catehizare „Alege şcoala!”, dar şi grupuri de tineri de la parohii din Craiova şi…
30.07.2014 – Ziua Imnului Naţional, la Craiova
Piaţa „Tricolorului” din Craiova a găzduit marţi, 29 iulie, un ceremonial dedicat Zilei Imnului Naţional al României. La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi judeţene, ai instituţiilor din sistemul naţional de apărare şi ordine publică şi ai altor instituţii din arealul socio-cultural şi economic craiovean. Manifestările au debutat cu primirea…
06.03.2014 – Expoziţie de mărţişoare realizate de beneficiarii “Vasiliada”: Un demers pentru sprijinirea celor în nevoie
Marţisoarele realizate de beneficiarii centrelor sociale ale Asociaţiei Vasiliada, a ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei, sunt expuse, pana maine, 7 martie, în Piaţa “Mihai Viteazul” din Craiova. Fondurile obţinute vor fi orientate către susţinerea activităţilor de terapie ocupaţională desfăşurate în cadrul centrelor sociale ale Asociaţiei Vasiliada. Devenită deja traditie, expoziţia de obiecte specifice sărbătorii Marţişorului…
10.01.2014 – Slujiri arhiereşti în Mitropolia Olteniei
În Duminica după Botezul Domnului, Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova. Înaltpreasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, va participa la Sfânta Liturghie săvârşită la Catedrala arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea. Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei va sluji la…
20.12.2013 – Post vacant de preot II la Parohia Amărăştii de Jos I
Arhiepiscopia Craiovei scoate la concurs postul vacant de preot II la Parohia Amărăştii de Jos I, din Protoieria Craiova Sud, judeţul Dolj (de categoria I, cu 400 de familii). Dosarele candidaţilor, care îndeplinesc criteriile obligatorii pentru ocuparea unui post clerical, pot fi depuse la Sectorul Administrativ al Arhiepiscopiei Craiovei, în perioada 19.12.2013 – 29.01.2014.